11.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Peste 550 de olteni au ajuns la Spitalul Slatina în perioada Sărbătorilor Pascale cu diverse probleme medicale

- Advertisement -

Peste 550 de olteni au avut nevoie de consultații de specialitate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, pe perioada week-end-ului în care creștinii ortodocși au sărbătorit Paștele. Au fost în aceste zile și aproape 500 de persoane care au sunat la Serviciul de Ambulanță Județean Olt, iar majoritatea au apelat la serviciile cadrelor medicale de pe autospecialele SAJ după ce au consumat alcool în exces.

Medicii, dar și celălalt personal din cadrul UPU Slatina au avut parte de sute de solicitări în perioada 22 – 26 aprilie, iar majoritatea pacienților au ajuns la spital după ce au mâncat prea mult.

„Începând de vineri și până marți dimineață, au fost peste 550 de prezentări la UPU Slatina, cei mai mulți pacienți au venit cu patologie gastroenterologică. Au fost multe cazuri, au făcut față cu greu colegii de la Urgențe. Toate cabinetele medicilor de familie și clinicile private au fost închise și toți cei cu probleme au venit la spital. Plus toate cazurile redirecționate din județ, sunt foarte multe transferuri de la Caracal, Corabia și Balș. Au fost multe cazuri pentru Neurologie, pacienți cu accidente vasculare, ischemice și hemoragice. Din păcate, s-au înregistrat și multe decese”, a declarat chirurgul plastician, director medical la SJU Slatina.

Echipajele Ambulanței Olt au intervenit de cele mai multe ori la oltenii care au băut fără măsură și au făcut intoxicație cu alcool.

„Am avut destul de multe solicitări, începând de vineri când a început week-end-ul cu Sfintele Paști și până în dimineața acestei zile (marți, 26 aprilie n.r.) au fost în jur de 500 de prezentări, cu o medie de 140 de solicitări la zi. Aproape 90% au fost intoxicații cu alcool, și bărbați, și femei. Ne-am întors la ce se întâmpla înainte de pandemie, am revenit la obiceiurile anterioare pandemiei. Am avut și echipaje suplimentare, am rezolvat solicitările, UPU-urile au fost arhipline începând de vineri după-amiază până marți dimineață, luni seara era triajul plin, și majorele, și minorele. 90% au fost intoxicații cu alcool, come, raportul bărbați – femei fiind undeva de trei la unu, indiferent de vârstă, și tineri, și vârstnici. Alcool, indigestii, colici biliare, abuz alimentar, din zece solicitări, nouă erau pentru intoxicație etanolică”, a spus medicul Dragoș Toader, purtătorul de cuvânt al SAJ Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți