20.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Femeia dispărută din Voineasa a fost găsită în cursul nopții de joi

- Advertisement -

UPDATE: Femeia, în vârstă de 54 de ani, din Voineasa, care a dispărut de miercuri seara, a fost găsită, la miezul nopții de joi spre vineri, la domiciliul unui bărbat din aceeași localitate. Aceasta nu a fost victima niciunei infracțiuni.

Știrea inițială: Poliţiştii din Olt caută o femeie, în vârstă de 54 de ani, din satul Racovița, comuna Voineasa, care a plecat voluntar de la locuința sa în care stătea singură și nu s-a întors până acum.

Fiica acesteia a fost cea care i-a alertat pe polițiști cu privire la dispariție, după o zi.

„În seara zilei de 28 aprilie, în jurul orei 20:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bobicești au fost sesizați de o femeie, cu privire la faptul că, în ziua de 27 aprilie, în jurul orei 19:00, mama acesteia, Ionica Dulciu, în vârstă de 54 de ani, din comuna Voineasa, a plecat voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Semnalmentele femeii sunt: înălţime – aproximativ 1,65 metri, greutate – aproximativ 60 de kilograme, păr negru, de lungime medie, ochi albaștri, fără însemne particulare. La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni de culoare închisă, o bluză de culoare verde, iar pe cap purta un batic albastru și în picioare avea o pereche de papuci.

La căutări participă zece polițiști ai Poliției orașului Balș și Secției 1 Poliție Rurală Bobicești, cinci jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, șapte pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, dar și 15 voluntari din comuna Voineasa, fiind solicitat și sprijinul Asociației Rescue 4×4.

Potrivit unor surse, femeia ar fi cunoscută ca având probleme cu alcoolul, în urmă cu aproape doi ani suferind și un anevrism cerebral. Acum, oamenii legii se tem ca aceasta să nu fie căzută pe undeva și speră să o găsească cât mai repede.

Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea persoanei dispărute sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

Dispariția Ionicăi Dulciu este anunțată inclusiv pe site-ul Inspectoratului General al Poliției Române, la secțiunea persoane dispărute.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți