22.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Senatorul liberal Liviu Voiculescu: „Programul «Anghel Saligny», inițiat de PNL, și-a dovedit necesitatea

- Advertisement -

Primari din zeci de localități oltene, dar și Consiliul Județean Olt, așteaptă implementarea cât mai multor proiecte prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. În județ, pe acest program, care a fost inițiat de Partidul Național Liberal, puțin peste 240 de proiecte au fost depuse până acum, iar senatorul Liviu Voiculescu, președintele Filialei Olt a formațiunii politice, spune că acesta și-a dovedit necesitatea.  

Liberalul Voiculescu spune că, la nivel național, autoritățile locale au depus până săptămâna aceasta peste 1.200 de cereri de finanțare, toate pentru înființarea, extinderea și modernizarea rețelelor de gaze naturale.

„Programul Național de Investiții «Anghel Saligny», inițiat de Partidul Național Liberal, și-a dovedit necesitatea. Numărul cererilor de finanțare depuse de autoritățile locale până la termenul limită din această săptămână a fost de peste 1.200, în totalitate pentru înființarea, extinderea și modernizarea rețelelor de gaze. Cererile de finanțare au o valoare totală de aproape 60 de miliarde de lei, iar majoritatea s-au axat pe necesitatea atragerii de fonduri pentru înființarea rețelelor de gaze pentru populație”, a declarat senatorul PNL de Olt Liviu Voiculescu.

Sursa citată mai arată că Programul „Anghel Saligny” conține credite de angajament pentru perioada 2021 – 2028, în valoare de 65,5 miliarde de lei, pe care primarii le pot folosi pentru rețele de alimentare cu apă, de canalizare, de gaze, drumuri publice, poduri, unități de învățământ sau sanitare.

„La începutul acestei luni (aprilie n.r.), Guvernul a majorat bugetul Programului de Investiții dată fiind preluarea de către Ministerul Dezvoltării a unui număr de 105 proiecte care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, a căror valoare depășește plafonul alocat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare”, a adăugat președintele PNL Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți