13.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Social democrații au petrecut 1 Mai în pădurea de la ieșirea din Slatina. Senatorii și deputații PSD Olt, în mijlocul oamenilor

- Advertisement -

După trei ani în care evenimentul devenit tradiție nu s-a mai ținut din cauza alegerilor ce au avut loc în anul 2019 și mai apoi a pandemiei de Coronavirus, de 1 Mai 2022, când toți românii sărbătoresc Ziua Muncii, mai multe organizații PSD din județ au ținut petreceri câmpenești, cea mai mare fiind la Slatina. Membri și simpatizați ai partidului au dorit să fie alături de liderii social democrați care duminică au fost prezenți în mijlocul naturii, în pădurea de lângă râul Olt, zona Căcâna – Stația de Epurare a Apei Slatina.

Peste de o mie de oameni, spun organizatorii, au fost la petrecerea din aer liber, de la ieșirea din municipiul Slatina spre comuna Slătioara. Mici și bere au fost din belșug, iar atmosfera a fost întreținută de îndrăgiți interpreți de muzică populara ai Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” Slatina, acompaniați de orchestra condusă de dirijorul Cristian Dumitru, dar nici momentele oferite de dansatorii „Doina Oltului” nu au lipsit din programul artistic.

La întâlnirea cu membrii și militanții formațiunii politice au luat parte senatorii Paul Stănescu, secretar general al PSD, Siminica Mirea, deputații Marius Iancu, Emil Albotă, Cătălin Grecu, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean și PSD Olt, Virgil Delureanu și Ionuț Ivan, vicepreședinții aceleiași instituții administrative, Emil Moț, primarul Slatinei, viceprimarii Gigi Vâlceleanu și Alexandru Berechet, Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, precum și alți social democrați importanți din cadrul partidului, mulți dintre ei directori de instituții deconcentrate.

„Ziua Internațională a Oamenilor Muncii este capitalistă, a plecat de la Chicago din anul 1.800 și ceva. Noi ne-am propus să ne întâlnim cu cetățenii municipiului Slatina, cu membrii noștri, de partid, să stăm de vorbă cu ei, să bem o bere, discutăm diverse subiecte. Sunt lucruri pe care la un moment dat le pierzi din vedere, dar aici, la firul ierbii, chiar se știu toate lucrurile. Este o mare plăcere să ne întâlnim cu colegii și cetățenii noștri. Astăzi (duminică, 1 mai n.r.), nu facem politică, stăm de vorbă, lucrurile sunt amicale, fără decizii politice, dar este important să discutăm. Dumnezeu ne ajută, pentru că vremea este foarte frumoasă, să ne întâlnim cu colegii nostri, mai tineri, mai în vârstă. Să avem grijă de județul nostru, cu toții să avem grijă de el”, a declarat senatorul Paul Stănescu, secretar general al PSD.

La Slatina, petrecerea câmpenească marca PSD Slatina este organizată de mai bine de un deceniu, cu câteva pauze în anii în care au avut loc alegeri și a fost campanie electorală, iar în ultimii doi ani aceasta a lipsit din cauza pandemiei COVID-19.

„Ne-am întors la iarbă verde. Sunt trei ani în care nu ne-am întâlnit, în care nu am putut să ținem această sărbătoare. Este o zi pe care PSD Slatina a sărbătorit-o de fiecare dată, suntem alături de membrii și simpatizanții organizației nostre. De fiecare dată ne face plăcere, lumea se simte bine. A devenit o rușine să sărbătorim astfel de zile de când am uitat, și spunea secretarul general mai devreme, că această sărbătoare a plecat din America și nu de la comuniști, așa cum încearcă unii să sugereze. E adevărată, poate românii au ridicat-o la nivel de artă această sărbătoare, dar este sărbătoarea noastră și nu ne este rușine cu ea”, a spus Marius Oprescu, președintele CJ și PSD Olt.

Emil Moț, primarul Slatinei, i-a invitat pe toți cei prezenți la pădure să se distreze.

„Avem aici activul nostru de partid, de la Slatina, sunt membrii noștri. De trei ani nu ne-am mai întâlnit, este o sărbătoare pe care noi o organizăm în cadrul partidului în fiecare an. A fost covid și aceste restricți impuse, iar noi nu am reușit să ne mai întâlnim. A venit foarte multă lume, toată lumea se bucură, ziua este superbă. Să ne distrăm cum ne distram noi în fiecare an, la Slatina, cu mici, bere, și cu voie bună”, a precizat edilul.

Petrecerea câmpenească a PSD se va încheia undeva spre lăsarea serii, iar cei prezenți nu au ezitat să se prindă în hore și sârbe pe melodiile cântate de artiștii „Doina Oltului”. De ordinea și siguranța publică în zonă s-au ocupat reprezentanți ai Biroului Rutier al Poliției Slatina, Poliției Locale Slatina și Jandarmeriei Olt, dar și mai mulți polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt aflați prin mulțime.

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți