10.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Caravana Educației ajunge în patru localități din Olt. Prima oprire a fost în orașul Piatra Olt

- Advertisement -

Caravana Educației a venit pentru prima dată în județul Olt și marți, 3 mai, a făcut cunoștință cu elevii de clasa a VIII-a, din satul Piatra Sat al orașului Piatra Olt, care vor beneficia de programul gratuit de lecții suplimentare Limba și literatura română și Matematică, în vederea susținerii Evaluării Naționale, un examen pe care absolvenții ciclului gimnazial urmează să îl susțină peste o lună. Pe lângă această localitate, caravana urmează să ajungă și în alte trei comune oltene.

La sosirea Caravanei Educației, care este un proiect inițiat de Tineretul Social Democrat România, cu ajutorul filialelor județene, au fost prezenți subprefectul de Olt Cosmin Floreanu, Nicușor Rada, primarul orașului Piatra Olt, Alexandru Berechet, viceprimarul municipiului Slatina, Adrian Bărbulete, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Olt, precum și cadre didactice ale unității școlare din Piatra Sat.

Profesorii implicați în proiectul „Caravana Educației” au ținut să ofere o lecție gratuită pentru 20 de elevi din localitatea olteană, aflați în pragul primului examen important din viața lor.

„Caravana Educației este un program gratuit de «meditații», care cuprinde un set de câte 10 lecții pentru limba română și matematică, adresat elevilor de clasa a VIII-a, din mediul rural și urban mic. La nivelul Județului Olt, proiectul se va desfășura în patru localități: Piatra Sat, Oporelu, Optași și Pleșoiu. În plus, elevii care vor dori să-și completeze lecțiile de la clasă, pot beneficia de programul video de lecții, accesând link-ul: https://caravanaeducatiei.ro/”, arată TSD Olt printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, demersul a fost inițiat de TSD România, cu ajutorul filialelor județene, și își propune să ofere un ajutor suplimentar tuturor copiilor de clasa a VIII-a, care au nevoie de sprijin pentru promovarea Evaluării Naționale.

„Noi, tinerii social democrați olteni vedem în această inițiativă un proiect de viitor pentru viitorul tinerilor elevi, pe care ne dorim să-l implementăm anual, în cât mai multe localități din județul nostru”, mai transmit reprezentanții TSD Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți