8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Șofer recalcitrant, imobilizat cu bastonul telescopic de un polițist din Olt. MAI și Europol au felicitat modul său de intervenție

- Advertisement -

Andrei Glavă, în vârstă de 26 de ani, este polițistul din județul Olt care săptămâna aceasta a intervenit în forță pentru a liniști și imobiliza un șoferul ce a lovit cu mașina un autoturism, iar apoi a refuzat să se legitimeze în fața oamenilor legii din București, pe care chiar a încercat să-i lovească. Modul de intervenție a fost apreciat de colegii săi din Ministerul Afacerilor Interne și Sindicatul Europol, care au relatat cele întâmplat prin diverse postări pe paginile oficiale de socializare.

Absolvent al Colegiului Național „Radu Greceanu” din municipiul Slatina și al Școlii de Agenți de Poliție Câmpina, promoția 2018, Andrei este acum agent de ordine publică la Secția 20 Poliție din cadrul Poliției Capitalei.

„Cine este polițistul? Această întrebare am primit-o de la mai multe persoane și se referea la situația în care, în București, un conducător auto nu a vrut sub nicio formă să se legitimeze, ba mai mult a încercat să plece cu autoturismul din locul în care a fost oprit. Colegul nostru a acționat imediat, ferm și fără echivoc. Astfel, conducătorul auto a fost scos din mașină și imobilizat. Deci, el este acel polițist. Are 26 de ani și este absolvent al Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina, promoția 2018. Andrei, ai și felicitările noastre pentru modul în care ai acționat!”, au declarat reprezentanții MAI.

Postarea acestora a strâns în mai puțin de 24 de ore de la publicare peste 15.000 de aprecier, 1.200 de comentarii și 500 de distribuiri.

Polițistul originar din Olt a primit aprecieri și din partea colegilor de la Europol, Andrei folosind bastonul telescopic pentru a-l imobiliza pe șoferul recalcitrant.

„Vrem o țară ca «afară» dar ne comportăm ca și în țările din lumea a treia. Colegul nostru de la Secția 20 Poliție din cadrul Poliției Capitalei a acționat ireproșabil în cazul unui șofer care a lovit un alt autoturism, a refuzat să se legitimeze și a intenționat chiar să lovească polițiștii aflați la fața locului doar ca să scape de consecințele faptelor sale. Acesta este doar unul din multele cazuri unde bastonul telescopic își demonstrează utilitatea, aspect care ar trebui să dea de gândit șefilor Poliției Române pentru a efectua demersuri cu privire la înzestrarea cât mai rapidă a tuturor polițiștilor din stradă cu astfel de mijloace. Pentru publicul larg este important de știut că în conformitate cu prevederile articolul 41 din Legea 218/2002, polițistii sunt îndreptățiți să folosească astfel de mijloace pentru oprirea forțată sau deschiderea unor vehicule. Multe aprecieri din partea noastră pentru tânărul polițist, agent de ordine publică, pentru modul de acțiune”, au transmis reprezentanții sindicatului polițistilor.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți