Polițiștii au reușit să identifice cele două persoane rănite în urma accidentului rutier produs marți seara pe Drumul Național 54, în afara comunei Vișina, fiind vorba de o mamă de 73 de ani și fiul său de 47, ambii din localitatea Vișina. Din păcate, cei doi, care se aflau în căruța ce a fost izbită în plin de un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Craiova, au ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal Caracal, iar pe parcursul nopții de marți spre miercuri au încetat din viață din cauza leziunilor suferite.
Femeia a murit la scurt din după ce a ajuns la unitatea spitalicească, iar bărbatul pe timpul nopții, diagnosticele pe care aceștia le aveau fiind politraumatism prin accident rutier.
Mașina condusă de craiovean circula spre municipiul Caracal și a intrat în coliziune față – spate cu căruța, care se deplasa în aceeași direcție de mers, cei doi care se aflau în aceasta fiind răniți și transportați la spital. În urma impactului, calul a murit.
Polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Olt și ai Poliției orașului Corabia s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea de cercetări.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, și un atelaj hipo, în care se aflau două persoane, respectiv un bărbat și o femeie. În urma coliziunii, cele două persoane din căruță, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Municipal Caracal”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, efectuând în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.