22.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Percheziții la Slatina într-un dosar de proxenetism, trafic de persoane și spălarea banilor

- Advertisement -

44 de descinderi domiciliare au avut loc luni, 16 mai, în municipiul București și județele Ilfov, Călărași, Prahova, Suceava, Olt și Brăila, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de persoane și spălarea banilor. Perchezițiile au fost efectuate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, iar din totalul acestora doar una a fost în județul Olt, respectiv în municipiul Slatina.

„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2018 până în prezent, pe raza localităților Tunari și Otopeni, județul Ilfov, a acţionat un grup infracțional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane și proxenetism. Membrii grupului au racolat persoane vătămate din medii sociale precare în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituției, în România și în Europa de Vest, respectiv, Germania, Olanda, Elveția sau Italia. Inițial, recrutarea persoanelor vătămate s-a realizat prin inducere în eroare, prin promisiunea obținerii unor importante sume de bani într-un termen relativ scurt, în scopul întemeierii unei familii. Ulterior, pe parcursul desfășurării activităților infracționale, în scopul continuării practicării prostituției, membrii grupului infracțional organizat au utilizat diferite metode de manipulare și constrângere, atât morală, cât și fizică, mai ales în momentele în care persoanele vătămate intenționau să înceteze activitatea de practicare a prostituției”, au transmis anchetatorii.

Potrivit DIICOT, racolarea clienților s-a realizat prin crearea și publicarea unor anunțuri specifice pe anumite site-uri de profil, iar persoanele vătămate au fost cazate în spații adecvate desfăşurării acestei activităţi ori au fost transportate de către membrii grupării la locuințele clienților.

Puțin peste 20 de victime au fost identificate până acum.

„Până în prezent au fost identificate 21 de persoane vătămate exploatate de grupul infracțional organizat. Sumele de bani care au fost obținute din exploatarea persoanelor vătămate, în cuantum de aproximativ 500.000 euro, au fost transferate de către membrii grupării în România prin intermediul serviciilor internaționale de transfer monedă ori au fost aduse personal sau de către anumite persoane din anturajul acestora”, mai spun procurorii.

În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate în vederea indisponibilizării patru autoturisme, sumele de 36.100 de lei și 2.500 de euro, 24 de telefoane mobile, precum și înscrisuri bancare și contracte de vânzare – cumpărare a unor bunuri imobile. La sediul Structurii Centrale a DIICOT au fost conduse, în vederea audierii, 16 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Niciuna dintre acestea nu este din municipiul Slatina unde, potrivit unor surse, descinderea a avut loc la locuința unei persoane fizice care ar fi închiriat-o unor prostituate ce își racolau victimele după ce au dat anunțuri la rubrica de „Matrimoniale” pe diverse site-uri de profil.

Acțiunea de luni a beneficiat și de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Ilfov, Călărași, Ploiești, Suceava, Brăila, Olt și al Serviciului de Investigații Criminale din Ilfov.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți