27.6 C
Slatina
marți,16 aprilie,2024

Ultimele Articole

Românii care vor să-și cumpere o mașină second-hand o pot verifica în detaliu la RAR. Cât costă o analiză amănunțită

- Advertisement -

Șoferii care își caută o mașină și nu vor să fie păcăliți de vânzători își pot lua de acum măsuri de precauție. Registrul Auto Român din București a deschis o secție unde specialiștii analizează în amănunt mașinile second-hand, înainte să fie cumpărate. Kilometraj modificat ori autoturisme care au fost avariate în accidente – sunt două dintre problemele cele mai des reclamate de cumpărători.

Românii care vor să își cumpere o mașină și vor să fie siguri că nu sunt păcăliți pot verifica autoturismul la Registrul Auto Român. Prețul pentru analiză variază între 140 și 600 de lei.

Cristian Bucur – director tehnic RAR: „Cu ajutorul acestui echipament, RAR poate evalua calitatea unei reparații care a interesat structura de rezistență a unui vehicul. Dacă, să presupunem că în urma unui accident reparația s-a făcut într-un mod necorespunzător, RAR poate de acum să vă avertizeze cu privire la acest lucru și să vă comunice dacă vehiculul mai este sau nu apt pentru circulația pe drumurile publice”.

Cei care sunt în căutarea unei mașini la mâna a doua spun că se gândesc să o verifice înainte.

– Normal că e de ajutor! Că și eu care nu sunt cunoscător cu internetul – că poți afla pe telefon – eu unul, la 50 și ceva de ani, nu prea mă pricep cu tehnologia asta.

– Evorba de accidente, e vorba dacă actele le au în regulă..

– E posibil să aibă intenția să te păcălească.

Cei care vând mașini second-hand aduse din afara țării spun că nu au cum să verifice tot istoricul.

– Câți km are?

– 157:000

– Dacă ar merge un client acum cu ea la RAR, ar arăta tot 157.00 de km?

– Păi exact cât are în bord, uitați! 157.000.

– Aveți garanția că nu are defecțiunio ascunse?
– Toate mașinile SH au..mici problemuțe!

– Dar la partea de exterior garantați că nu a fost lovită?
– Nu am cum să știu așa ceva! Trebuie să îți iei un aparat din ăla de măsură, iar eu nu stau să verific fiecare mașină.

Datele Registrului Auto Român arată că două din zece mașini au probleme de indentificare, cum ar fi modificarea seriei de șasiu.

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți