18.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Șase persoane care au transportat ilegal aproape o sută metri cubi de lemne, amendate de polițiști cu 30.000 de lei

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliție al Județului Olt au desfășurat, între 30 mai și 2 iunie, activități pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice, fiind verificate mai multe persoane fizice și juridice, din județ. În urma controalelor, polițiștii au constatat faptul că, în ultima jumătate de an, șase persoane fizice din Balș, Bârza, Slatina, Tufeni, Sâmburești, Scărișoara – Olt, transportatori de material lemnos, neînregistrați în aplicația SUMAL 2.0, au transportat aproape 100 metri cubi de lemne, diferite specii și sortimente, fără proveniență legală conform normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase aprobate prin HG 497/2020.

Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al IPJ Olt, spune că cei șase transportatori au fost amendați cu 30.000 de lei, fiind dispusă confiscarea valorică a 89,71 metri cubi de material lemnos, în cuantum de 18.989,23 de lei, conform prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare. „La cele șase persoane fizice s-a constatat faptul că au depășit cantitatea de 20 de metri cubi de material lemnos/an, prevăzută de lege pentru transportul de material lemnos, de către persoane fizice, fără a fi înregistrate ca transportatori profesioniști”, a declarat acesta.

Totodată, joi, 2 iunie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea au finalizat controlul efectuat la o societate comercială, din orașul Corabia, pe linia verificării deținerii, comercializării și transportului de material lemnos.

„Polițiștii au constatat faptul că, în perioada 5 – 30 mai, societatea comercială a expediat cantitatea de 15,10 metri cubi de material lemnos, diverse specii, fără proveniență legală potrivit Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, aprobate prin Hotărârea de Guvern (HG) 497/2020. Polițiștii au amendat firma cu 5.000 de lei și au dispus confiscarea valorică a cantității de 15,10 metri cubi de material lemnos, în cuantum de 2.634 de lei, conform prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare”, a declarat reprezentantul Poliției Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți