10.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Statisticienii olteni au început recenzarea pe teren. Peste 46% din populația țintă estimată a județului s-a autorecenzat

- Advertisement -

Etapa de colectare a datelor de recensământ prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai a început de vineri, 3 iunie. Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Statistică Olt, vor fi vizitate și gospodăriile populației care nu au finalizat corect și complet chestionarele de recensământ. În perioada de autorecenzare, s-au completat un total de peste 207.000 chestionare, din care aproape 175.000 sunt valide la nivel de persoană, ceea ce înseamnă peste 46% din populația rezidentă țintă estimată a județului la 1 decembrie 2021.

„Se vor colecta date de la toate persoanele, indiferent de cetățenie, care la momentul de referință al recensământului aveau reședința obișnuită în România – la 1 decembrie 2021 locuiau pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni. Momentul de referință al recensământului este ora «00:00» din ziua de 1 decembrie 2021, iar datele colectate trebuie să reprezinte situația la acel moment. Până la finalul zilei de 27 mai, ultima zi de autorecenzare, la nivelul județului Olt s-au înregistrat în total 207.510 de chestionare, dintre care 174.859 de chestionare valide la nivel de persoană, ceea ce reprezintă 46,3% din populația rezidentă țintă estimată a județului la 1 decembrie 2021. Diferența este reprezentată de chestionare ale locuințelor neocupate, precum și de chestionare multiple – persoane și locuințe recenzate de mai multe ori și de cele incomplete. Pentru cele din ultima categorie – incomplete nu se eliberează dovadă de autorecenzare”, arată reprezentanții printr-un comunicat de presă.

Etapa de recenzare pe teren, care a încept pe 3 iunie se va finaliza în data de 17 iulie. În această etapă, colectarea datelor de recensământ se va realiza prin interviu față-în-față, numai cu ajutorul tabletelor, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare. Direcția Regională de Statistică Olt, împreună cu primăriile din județ, au pregătit 418 recenzori de teren pentru această acțiune. Aceștia vor putea fi ușor de identificat în baza unei legitimații emise de unitatea administrativ-teritorială corespunzătoare. Recenzarea prin interviu față-în-față este ultima etapă a colectării datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor – RPL 2021 și este obligatorie pentru populația care nu s-a autorecenzat online.

Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021, oltenii pot consulta site-ul www.recensamantromania.ro.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți