14.7 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Pilotul avionului misterios care a zburat neautorizat deasupra României a dispărut după ce a abandonat aeronava în Bulgaria

- Advertisement -

Autorităţile bulgare îl căută pe pilotul misterios care a traversat fără autorizaţie cu un avion de mici dimensiuni spaţiul aerian al câtorva ţări est-europene, printre care și România, punând în alertă forţele aeriene, înainte de a abandona aparatul şi a dispărea fără urmă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Avionul bimotor Beechcraft de două locuri pare să fi plecat din Lituania, după care a survolat Polonia şi Slovacia, a indicat ministrul de interne bulgar, Boiko Racikov.

Aparatul a aterizat apoi în Ungaria, după care a traversat pentru scurt timp Serbia şi România şi a intrat în Bulgaria miercuri, la ora 19.07 (16.09 GMT), a detaliat Ministerul Apărării.

Avionul nu avea plan de zbor, transponderele erau dezactivate, iar pilotul nu răspundea la mesajele audio şi semnalele vizuale.

Aeronava suspectă a fost escortată mai întâi de avioane de luptă ungare, iar în România de avioane F-16 române şi americane de la baza aeriană Feteşti.

Alertate la rândul lor, forţele aeriene bulgare nu au escortat aparatul, considerând că „nu a reprezentat în niciun moment o ameninţare”, a explicat pentru presă ministrul apărării, Dragomir Zakov. De altfel, condiţiile meteo erau foarte nefavorabile.

Avionul, cu o vechime de 60 ani, a fost găsit în cele din urmă, acoperit cu o prelată şi cu motorul cald încă, dar fără urmă de echipaj, pe pista unui aeroport privat din nord-estul Bulgariei, în apropiere de Marea Neagră.

Parchetul bulgar a deschis joi o anchetă în acest caz.

sursa: Digi24.ro
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți