Polițiștii de la Siguranța Școlară, împreună cu cei de ordine publică și rutieră, acțiuni pe linia educației rutiere în unitățile de învățământ din Olt înaintea vacanței de vară

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiști ai structurilor de ordine publică și rutieră, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au desfășurat mai multe activități informativ-preventive la nivelul unităților de învățământ, din județul Olt, înaintea vacanței de vară.

Pe 25 mai au început aceste acțiuni, în această zi polițiștii Biroului Siguranță Școlară și ai Serviciului Rutier Olt au desfășurat o activitate pe linia educației rutiere la o grădiniță din Slatina, unde au participat 175 de preșcolari însoțiți de nouă cadre didactie.

„Celor mici li s-au prezentat filmulețe pentru însușirea cunoștințelor legate de semnele de circulație, regulile de trecere a străzii, semaforizate sau nesemaforizate, regulile privind purtarea centurii de siguranță, dar și folosirea scaunului special pentru copii, în calitate de pasageri ai autoturismelor. Totodată, aceștia au fost sfătuiți să nu alerge niciodată atunci când traversează strada pe trecerea de pietoni, să nu scoată capul sau mâinile pe geam atunci când sunt într-un autovehicul și să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice ori în imediata apropiere a acesteia”, au transmis reprezentanții IPJ.

Aceste activități pe linia educației rutiere au fost continuate de polițiști până la sosirea vacanței de vară, implicați fiind polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Rutier, Poliției municipiului Caracal, Poliției orașului Balș și Secției 6 Poliție Rurală Găneasa. Acțiunile au fost în unități școlare din mai multe localități din județul Olt, unde au fost abordate și alte tematici, respectiv prevenirea fenomenului de bullying, siguranța elevilor în mediul on-line, dar și alte subiecte de interes, antivictimale și antiinfracționale.

Totodată, odată cu finalizarea acestui an școlar, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Olt au încheiat și activitățile preventive și informativ-educative în cele patru unități de învățământ din județul Olt, beneficiare ale Proiectului național pentru reducerea violenței fizice și psihologice (bullying) al cărui scop a fost eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii violenței fizice și psihologice (bullying), care se manifestă în rândul elevilor de gimnaziu. Iar cele patru unități de învățământ partenere au fost Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina, Liceul cu Program Sportiv Slatina, Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu” Caracal și Școala Gimnazială Găneasa.

„În cadrul acestor proiecte, elevii au fost informați cu privire la cunoașterea unor noțiuni generale/elemente de reglementare ale fenomenului de tip bullying, forme de manifestare, cauze generatoare, condiții favorizante, dar și consecințele fenomenului bullying și au primit sfaturi de intervenție preventivă dacă se cofruntă cu astfel de situații. Totodată, elevii acestor școli s-au implicat cu drag în elaborarea unor materiale preventive care să transmită mesaje de descurajare a violenței psihologice (bullying), respectiv clipuri video și afișe, această activitate dându-le ocazia să îsi exprime emoțiile, sentimentele, dar și dorințele lor în calitate de beneficiari primari ai actului educațional”, au precizat reprezentanții Poliției Olt.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<