10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Zeci de depozite și instalații de prelucrare a lemnului, dar și târguri și piețe din județ, verificate de polițiștii olteni

- Advertisement -

Polițiștii din Olt au desfășurat, în ultimele aproape două săptămâni, activități pentru prevenirea și combaterea transportului ilegal de material lemnos, precum și pentru depozitarea și comercializarea materialului lemnos, fără respectarea prevederilor legale. Zeci de verificări au fost făcute în județ la depozite și instalații de prelucrare a lemnului, precum și în piețe și târguri, oamenii legii constatând mai multe nereguli pentru care s-au aplicat aproape 50 de amenzi în cuantum de peste 57.000 de lei.

„În cadrul activităților derulate între 3 și 12 iunie, au fost efectuate 50 de controale la mai multe depozite și instalații de prelucrare a materialului lemnos, dar și în târguri și piețe din Olt, fiind verificate și 119 autovehicule cu privire la legalitatea transportului de material lemnos. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 57.000 de lei”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Dintre sancțiunile date, zece au fost conform prevederilor Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, dar și conform normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase_ aprobate prin Hotărârea de Guvern 497/2020, în valoare de 45.000 de lei, iar 36 pentru nerespectarea altor acte normative. Totodată, în urma abaterilor constatate, polițiștii au dispus confiscarea valorică a 235 de metri cubi de material lemnos și confiscarea fizică a zece metri cubi de material lemnos, diverse specii și sortimente, în cuantum de aproximativ 44.000 de lei.

Transportatori ilegali de material lemnos amendați

În urma verificărilor efectuate pe 9 iunie la trei persoane fizice din județ, transportatori de material lemnos, neînregistrați în aplicația SUMAL 2.0, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au constatat faptul că, în ultimele șase luni, aceștia au transportat cantitatea totală de 141,38 de metri cubi de lemne, diferite specii și sortimente, fără proveniență legală conform normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase aprobate prin HG 497 din 2020. Astfel, s-a constatat faptul că a fost depășită cantitatea de 20 de metri cubi de material lemnos/an, prevăzută de lege pentru transportul de material lemnos, de către persoane fizice, fără a fi înregistrate ca transportatori profesioniști și fără a utiliza aplicația SUMAL 2.0.

Cele trei persoane fizice au fost amendate cu 15.000 de lei, fiind dispusă confiscarea valorică a 141,38 de metri cubi de material lemnos, în cuantum de 20.913,46 lei, conform prevederilor Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare.

Nereguli constatate pe varianta ocolitoare a Caracalului

Ziua următoare, polițiștii Poliției municipiului Caracal, împreună cu reprezentanți ai Ocolului Silvic Caracal, au prins, pe varianta ocolitoare a municipiului Caracal (VO 6G), un tânăr, în vârstă de 22 de ani, în timp ce transporta, cu o autoutilitară, cantitatea de peste opt metri cubi de material lemnos, din speciile fag, salcâm și carpen, ce aparține unei societăți comerciale din județul Gorj, având avizul de însoțire a mărfii expirat. Firma a fost sancționată contravențional cu 5.000 de lei, conform prevederilor Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării și lăsat în custodia Ocolului Silvic Caracal.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți