2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Aproape 2.700 de ajutoare de deces, acordate de Casa de Pensii Olt în primele cinci luni ale anului

- Advertisement -

Casa Județeană de Pensii Olt anunță că, în primele cinci luni ale acestui an, a acordat aproape 2.700 de ajutoare de deces, mai precis 2.693, cuantumul total al acestora fiind de aproximativ 16 milioane lei – 15.923.169 lei.

Claudia Măldăreanu, purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Olt, din totalul ajutoarelor de deces acordate, 2.492 au fost ca urmare a decesului pensionarilor, 79 în urma decesului asiguraților și 122 ajutoare de deces au fost oferite în cazul decesului membrilor de familie ai pensionarilor și ai asiguratilor.

În cazul decesului asiguratului sau pensionarului ajutorul de deces este de puțin peste 6.000 de lei, iar în cazul unui membru de familie de peste 3.000 de lei.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2022, cuantumul ajutorului de deces în cazul decesului asiguratului sau pensionarului este de 6.095 lei, iar în cazul decesului unui membru de familie al persoanei asigurate sau al pensionarului valoarea ajutorului de deces este de 3.048 lei. Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, fie că este vorba despre unul dintre soți, copiii, părinții decedatului sau a oricărei persoane care dovedește cu acte că a suportat cheltuielile de deces”, a declarat reprezentantul CJP Olt.

Sursa citată mai arată că sjutorul de deces se acordă pe baza următoarelor documente: cerere pentru acordarea ajutorului de deces; certificat de deces (original şi copie); act de identitate al solicitantului (original şi copie); acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul; dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie).

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți