18.6 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Bărbat din Curtișoara, depistat la volan sub influența drogurilor. Consumase cocaină și amfetamină

- Advertisement -

Un tânăr de 36 de ani, din comuna Curtișoara, s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, acesta fiind depistat vineri la volan, sub influența drogurilor, pe strada Primăverii, din municipiul Slatina. Acesta consumase cocaină și amfetamină.

„În jurul orei 12:00, polițiștii Biroului Rutier Slatina, în timp ce desfășurau activități specifice, pe strada Primăverii, din municipiul Slatina, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 36 de ani. După verificarea documentelor, conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, iar în urma testării acesta a indicat prezența unor substanțe psihoactive, respectiv cocaină și amfetamină”, a declarat ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Tânărul din Curtișoara a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor în organism.

sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți