Pieton, mort după ce a fost lovit de o mașină în Vâlcele. La volan era un polițist din Capitală, cu domiciliul în Drăgănești Olt

Un bărbat de 59 de ani, din comuna Vâlcele, a fost sâmbătă, 18 iunie, a fost victima unui accident de circulație produs în localitate, după prânz. Olteanul avea calitatea de pieton și a fost lovit de un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani, originar din orașul Drăgănești Olt, care efectua manevra de mers înapoi. Conducătorul auto este polițist la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, iar atunci când s-a petrecut evenimentul era în timpul liber.   

Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a declarat că bărbatul din Vâlcele a fost transportat la Spitalul Slatina, însă de aici a ajuns la Spitalul Nr. 1 Craiova, unde, din păcate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a încetat din viață.

Accidentul a avut loc pe Drumul Județean 653, care tranzitează comuna Vâlcele, la fața locului, pentru cercetări, deplasându-se polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din orașul Drăgănești Olt, care, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, a acroșat un pieton aflat pe partea carosabilă, respectiv un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Vâlcele. În urma evenimentului, pietonul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, ulterior fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Nr. 1 Craiova, unde în noaptea de 18 spre 19 iunie a decedat”, a declarat reprezentantul IPJ.

Sursa citată mai arată că șoferul mașinii a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar testarea pietonului nu a fost posibilă, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge la unitatea spitalicească.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Sursă foto: Arhivă generală

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<