Accident feroviar marți, în jurul orei 13:40, produs în comuna Valea Mare. O căruță care era condusă de un tânăr de 29 de ani, din localitate, a fost lovită de o săgeată albastră și, din fericire, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime și numai pagube materiale. Căruțașul a vrut să treacă șinele de tren printr-un loc nepermis, spun oamenii legii.
Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Olt – Postul de Poliție Transporturi Feroviare Slatina s-au deplasat la fața locului, pentru a efectua cercetări și a stabili împrejurările în care evenimentul s-a produs.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, în timp ce se afla într-un atelaj hipo, pe un câmp din localitatea Valea Mare, ar fi încercat să traverseze calea ferată, printr-un loc neamenajat, fiind acroșat de un tren Regio Expres care se deplasa pe ruta Craiova – București. În urma evenimentului, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale, fiind produse doar pagube materiale”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.
Sursă foto: Info Trafic Slatina (Grup Facebook) și martor
Nici calul nu a pățit nimic în urma accidentului, iar săgeata albastră și-a continuat deplasarea spre Capitală, după o întârziere de aproximativ 40 de minute.
Oamenii legii efectuează acum cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă, faptă prevazută și pedepsită de articolul 332 din Codul Penal, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.