6.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Căruțaș mort în urma unui accident grav produs la Redea

- Advertisement -

Sâmbătă, 25 iunie, dis de dimineață, adică undeva în jurul orei 04:40, a avut loc un grav eveniment rutier în care au fost implicate un autoturism condus de o tânără de 24 de ani, din comuna Redea, și o căruță. Accidentul s-a produs pe Drumul Județean 542, între municipiului Caracal și Redea, iar în urma coliziunii dintre acestea un bărbat de 59 de ani, din Redea, a încetat din viață. Și calul a murit. Impactul a fost față spate, mașina și atelajul hipo, care nu era semnalizat corespunzător, deplasându-se în aceeași direcție de mers, dinspre Redea către Caracal.

Pentru cercetări, la faţa locului au ajuns polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, și un atelaj hipo, condus de un bărbat, în vârstă de 59 de ani. În urma evenimentului rutier, căruțașul a decedat, iar trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei. De asemenea, conducătoarea auto a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Municipal Caracal, pentru investgații amănunțite”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Șoferița a fost testată de oamenii legii cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți