Poliţiştii Serviciului Rutier și ai structurilor rutiere, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au continuat și marți, 28 iunie, să acționeze pe drumurile publice din județ, pentru a crește gradul de siguranță rutieră și depistarea bicicliștilor, pietonilor și căruțașilor care încalcă normele privind circulația pe drumurile publice. În cadrul activităților, au fost legitimate aproximativ 400 de persoane, în calitate de bicicliști, pietoni, căruțași și conducători auto. Iar oamenii legii nu au ezitat să-i testeze cu aparatul alcooltest pe bicicliștii opriți în trafic, mulți dintre ei aflându-se într-o stare avansată de ebrietate.
Dintre amenzile aplicate, 84 au fost doar bicicliștilor.
„Pentru abaterile constatate la regimul circulației pe drumurile publice, polițiștii au aplicat 167 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 50.000 de lei, dintre care 84 aplicate bicicliștilor, nouă pietonilor și două căruțașilor. De asemenea, în cadrul activității au fost aplicate și 72 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto, fiind reținute 16 permise de conducere, ca măsură complementară a abaterilor săvârșite. Totodată, persoanele verificate au fost informate cu privire la necesitatea respectării normelor privind circulația pe drumurile publice, iar bicicliștilor și căruțașilor le-au fost oferite și veste reflectorizante”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Poliției Olt.
Pentru că era băut, un biciclist din comuna Stoenești a primit o amendă de 870 de lei.
„La data de 28 iunie 2022, în jurul orei 18:00, pe Drumul Județean 642, în comuna Stoenești, polițiștii Biroului Rutier Caracal au depistat un bărbat, în vârstă de 49 de ani, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, fiind sub influența băuturilor alcoolice, fără a avea montate elemente reflectorizante și fără a avea asupra sa actul de identitate. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 870 de lei, fiind informat cu privire la riscurile la care se expune atunci când nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice”, a adăugat reprezentantul IPJ.
Polițiștii desfășoară astfel de acțiuni și în perioada următoare, scopul acestora fiind prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere în care sunt implicați pietoni, bicicliști sau căruțași, dar și informarea și conștientizarea participanților la trafic cu privire la regulile de circulație pe drumurile publice.