Femeie din Capitală, stabilită ilegal în comuna Făgețelu, căutată de polițiști. Este dispărută de o săptămână

Poliţiştii din Olt caută o femeie, în vârstă de 88 de ani, din municipiul București, care în urmă cu o săptămână a plecat de la locuința sa, din comuna olteană Făgețelu, unde locuia singură fără forme legale și nici până în prezent nu s-a întors. Bătrâna stătea chiar în casa părinților săi.

Dispariția femeii a fost sesizată de o vecină, la o zi după ce plecase din domiciliu, aceeași vecină fiind și cea care a anunțat-o pe fiica ei.

„În ziua de 25 iunie, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Scornicești au fost sesizați de o femeie, din comuna Făgețelu, județul Olt, cu privire la faptul că, în ziua de 24 iunie, Floarea Jircu, în vârstă de 88 de ani, din municipiul București, a plecat voluntar de la locuința acesteia, din comuna Făgețelu, unde locuia fără forme legale şi nu a mai revenit”, arată polițiștii olteni.

Semnalmentele bătrânei dispărute sunt: înălţime – aproximativ 1,65 metri, greutate – aproximativ 60 de kilograme, păr grizonat, drept, tuns scurt, fața rotundă și ochi căprui. La momentul plecării, era îmbrăcată într-o pereche de pantaloni și bluză de culoare închisă, pe cap purta un batic de culoare grena, iar în picioare purta papuci din plastic de culoare verde închis.

Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea persoanei sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

Deși nu a mai fost văzută din 24 iunie, familia persoanei dispărute, ce este cunoscută cu probleme psihice, a fost de acord cu mediatizarea dispariției abia la o săptămână, în data de 1 iulie.

Însă, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, de la sesizarea dispariției și până în prezent au fost și sunt, în continuare, efectuate căutări și verificări de polițiștii olteni, împreună cu pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, dar și voluntari din cadrul Primăriei Comunei Făgețelu, împreună cu localnici.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<