Doi bărbați, arestați după ce au spart Postul de Poliție Priseaca. Au luat cu ei o unitate de calculator și mai multe dosare penale

Nicolae Călinescu, din municipiul Slatina, și Nicolae Gillbert Burcea, din comuna Priseaca, sunt bărbații arestați preventiv în urmă cu o săptămână, după ce au dat o spargere chiar la Postul de Poliție Priseaca. Potrivit unor surse, ar fi furat de aici o unitate de calculator și nu mai puțin de nouă dosare penale. Ambii se află în prezent încarcerați în Arestul Poliției Olt, însă măsura arestării preventive a fost deja contestată de aceștia, dosarul aflându-se pe masa magistraților Tribunalului Olt care urmează să ia o decizie dacă aceștia rămân sau nu în arest în data de 7 iulie.   

Potrivit polițiștilor olteni, în sediul Postului de Poliție Comunal Priseaca s-a intrat prin efracție în noaptea de 25 spre 26 iunie, când oamenii legii din localitate participau la o acțiune. Inspectoratul de Poliție Județean Olt transmite că în seara de dinaintea comiterii furtului sediul Poliției Priseaca a fost bine închis.

„În dimineața zilei de 26 iunie 2022, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Perieți s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în noaptea de 25 spre 26 iunie, în intervalul orar 22:30 – 03:00, perioadă în care polițiștii s-au aflat în desfășurarea activităților specifice de serviciu, pe raza de competență, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în sediul Postului de Poliție Priseaca, de unde ar fi sustras mai multe obiecte și înscrisuri. Menționăm faptul că, la data de 25 iunie, ora 22:30, Postul de Poliție a fost a închis și asigurat inclusiv cu grilaje metalice, la plecarea agenților de poliție în desfășurarea atribuțiilor de serviciu. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și sustragere sau distrugere de obiecte și înscrisuri, aflat în directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, fiind continuate cercetarile în vederea identificării autorilor, stabilirii situației de fapt și dispunerii de măsuri legale”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Autorii faptei au fost identificați în cursul zilei de duminică, 26 iunie, fiind vorba de un localnic de 27 de ani și un slătinean de 46 de ani.

„Imediat după sesizare a fost constituită o echipă operativă de investigații complexe, care, în data de 26 iunie 2022, în urma activităților investigativ operative desfășurate, sub directa coordonare a procurorului de caz, a identificat doi bărbați, cu vârstele de 27 și 46 de ani, bănuiți de săvârșirea faptei din noaptea de 25 spre 26 iunie 2022. În continuarea cercetărilor și în urma probatoriului administrat, în data de 27 spre 28 iunie 2022, procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de cei doi bărbați, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, a mai spus reprezentantul IPJ.

Marți, 28 iunie 2022, față de cei doi bărbați Judecătoria Slatina a admis propunerea Parchetului Slatina și a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, ambii fiind încarcerați în Arestul Poliției Olt. „În prezent, se efectuează cercetări de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii de măsuri legale”, mai precizează Vasiloaica.

Decizia a fost însă contestată, iar în data de 7 iulie magistrații Tribunalului Olt vor fi cei care decid dacă rămân sau nu în spatele gratiilor.

Bărbatul din Slatina, dar și tânărul din Priseaca, se pare că au spart Postul de Poliție din Priseaca pentru a sustrage anumite probe din anumite dosare penale în care aceștia erau cercetați pentru furt. Potrivit unor surse locale, de-a lungul ultimelor două luni tot ei ar fi comis aproape zece astfel de fapte pe raza comunei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<