1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Femeia și cei trei copii ai săi, care au dispărut din casa concubinului de la Călui, găsiți

- Advertisement -

UPDATE: La data de 6 iulie 2022, femeia, care marți a dispărut împreună cu cei trei copii ai săi din locuința concubinului de la Călui, doi fiind cu acesta, s-a prezentat la o subunitate de poliție. Mariana Popa de 34 de ani, din orașul Balș, le-a declarat oamenilor legii faptul că nu dorește să mai revină la domiciliul bărbatului din comuna olteană. Pe toată perioada dispariției, cei patru nu au fost victimele niciunei infracțiuni.

Știrea inițială: Poliţiştii din Olt caută o femeie, în vârstă de 34 de ani, dar și pe cei trei minori ai, cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, toți din orașul Balș, care au plecat dintr-o locuință din comuna olteană Călui, unde locuiau fără forme legale, și până acum nu s-au întors. Era casa concubinului său Ion Năstase, de 34 de ani, din Călui, cel care a și anunțat dispariția acestora, doi dintre copiii bălșencei fiind și ai lui.

Marți, 5 iulie, cei patru au fost dați dispăruți la Poliție

„La data de 5 iulie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bobicești au fost sesizați de Ion Năstase, în vârstă de 34 de ani, din comuna Călui, cu privire la faptul că, în dimineața aceleiași zile, concubina sa, Mariana Popa de 34 ani, împreună cu trei copii: Oana Cosmina Furtună, în vârstă de 16 ani, Alin Ștefan Năstase de 12 ani și Dari Marius Ion Năstase, în vârstă de 10 ani, toți din orașul Balș, au plecat de la domiciliul acestuia și nu au mai revenit”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Semnalmentele femeii dispărute sunt: înălţime 1,60 metri, greutate – 50 de kilograme, constituție atletică, păr lung negru, ochi căprui. La momentul plecării, femeia era îmbrăcată într-o pereche de pantaloni negri, tricou alb, iar în picioare purta o pereche de adidași albi.

Iar în privința copiilor dispăruți, semnalmentele sunt: Oana Cosmina Furtună – înălţime 1,60 metri, greutate 55 de kilograme, constituție atletică, păr lung negru, ochi căprui; Dari Marius Ion Năstase – înălţime 1,40 metri, greutate 40 de kilograme, constituție atletică, păr scurt negru, ochi căprui; Alin Ștefan Năstase – înălţime 1,15 metri, greutate 35 de kilograme, constituție atletică, păr scurt negru, ochi căprui. Pentru cei trei minori nu se cunosc obiectele de vestimentație purtate în momentul plecării.

Bărbatul, care de trei săptămâni s-a întors din Germania, unde a fost la muncă, le-a explicat polițiștilor că nu știe motivul pentru care concubina sa a plecat cu cei trei copii de la el de acasă. Până acum, aceasta nu a mai părăsit domiciliul conjugal din Călui, însă acum se pare că pregătise în amănunt totul, având în vedere că și-a pregătit câteva bagaje. Din datele culese de oamenii legii și de la vecini, aceștia spun că în familia olteanului nu au existat niciodată certuri, fiind foarte liniștită, și nici ei chiar nu știu de ce femeia a dispărut cu minorii.

Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea celor patru persoane dispărute sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți