6.2 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

Primăria Slatina testează care este gradul de funcționalitate al sistemelor de alarmare civilă din municipiu

- Advertisement -

Primăria Slatina anunță că sistemele de alarmare civilă din municipiu vor fi testate în următoarea perioadă, această situație generând mai multe semnale acustice.

Potrivit unui comunicat remis de Primărie, slătinenii nu trebuie să se panicheze din cauza sgomotului și să-și păstreze calmul pe toată durata perioadei de verificare a acestor sisteme, având în vedere remedierea eventualelor defecțiuni apărute de a ultima revizie. Joi, 7 iulie, urmează a se desfășura o astfel de activitate.

„Vă aducem la cunoștință faptul că începând de mâine, 7 iulie, Inspectorii Serviciului Securitate și Sănătate în Muncă Situații de Urgență al Primăriei Municipiului Slatina vor iniția activitatea de testare periodică a gradului de funcționalitate al sistemelor de alarmare civilă, situație ce va genera emiterea mai multor semnale acustice. Din aceste considerente, vă îndrumăm să vă păstrați calmul deoarece prezenta acțiune reprezintă doar un proces de verificare al nivelului de audibilitate a sirenelor, în vederea remedierii eventualelor defecțiuni apărute de la ultima revizie până în prezent”, se precizează într-un comunicat remis de municipalitate miercuri, 6 iulie.

Despre verificarea sistemelor cu un punct de vedere au venit și reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, care la rândul lor fac periodic revizii ale acestora.
„În această perioadă, la nivelul municipiului Slatina, se vor desfășura verificări ale sirenelor de alarmare în situații de protecție civilă. Scopul acestor testări este de a verifica nivelul de audibilitate și a remedia eventualele deficiențe. Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care le recomandăm cetățenilor municipiului Slatina să rămână calmi. Sistemele de înștiințare, avertizare și alarmare a populației sunt verificate periodic de autoritățile locale și de reprezentații ISU Olt”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU.
Potrivit sursei citate, alarmarea populaţiei de pe teritoriul judeţului Olt se poate executa cu ajutorul a 200 de sirene de alarmare, de diferite tipuri şi puteri, dintre acestea 100 sunt sirene electrice și 90 sirene electronice.
„Sirenele electronice sunt mijloace moderne de alarmare, prin intermediul acestora se pot transmite şi mesaje voce, preînregistrate şi au surse alternative de alimentare cu energie. Complementar acestor mijloace de alarmare a populației, se poate utiliza sistemul Ro-Alert”, a mai spus Băsășteanu.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți