20.2 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

200 de lei ca să-ți pui prosopul aproape de mare. Cum explică administratorul unei plaje din Mamaia Nord acest preț uluitor

- Advertisement -

Ultima găselniţă a administratorilor de plajă pe litoral este plata locului pentru a pune un cearșaf aproape de mare. Potrivit site-ului G4 Media, operatorul privat din zona Mamaia Nord-Năvodari a scos la închiriat fâșia de nisip dinaintea primului rând de șezlonguri de pe plaja pe care a închiriat-o. Turiştii care nu vor să plătească pentru şezlonguri, dar vor să-și așeze prosopul pe malul mării trebuie să plătească nu mai puțin de 200 de lei/zi.

Suma cerută, 200 de lei, se aplică în intervalul orar 08:30-20:00. În acest timp, închirierea unui şezlong, chiar şi în primul rând, aproape de mare, este mai ieftină – 150 de lei.

Digi24 i-a solicitat o explicației administratorului plajei.

„Clienții de aici nu mai erau mulțumiți doar cu umbrele în primul rând și au zis că vor ceva mai mult. Și atunci noi am găsit această variantă pentru ei, unde pot să fie mai aproape de natură. Să zică că stau pe o plajă exclusivistă, unde au liniște, dar nu trebuie neapărat să stea la umbrelă. Le-am dat ceva mai mult decât o umbrelă. Și dacă tot ne-am gândit că acest subiect este așa în vogă, poate la anul o să îl facem 200 de lei pe oră”, a declarat Andrei Penciu (foto n.r.).

Administratorii spun că măsura este pentru a-i descuraja pe cei care vor să îşi aşeze prosopul în faţa primului rând de şezlonguri.

Conform legii, firmele trebuie să asigure 30 la sută din plajă pentru cearșafuri, dar se lovesc de problema pe care o au cu cei care vor să se aşeze în faţa şezlongurilor.

De fapt, gestul administratorului plajei din Mamaia Nord este o reacție față de lipsa unor norme în domeniu.

„Proprietarii care stau aici au anumite gusturi şi anumite cereri. Noi, de ani de zile, ne lovim de această situaţie, unde nimeni nu ne dă o lege care să ne permită să avem cearşafuri doar pe cei 30 la sută din plajă, care îi avem disponibili pentru cearșafuri”, arată Andrei Penciu. „Trebuie să avem o soluție pentru a oferi initimitate celor care stau pe plajă. Și de aceea am ajuns la această soluție”, explică administratorul.

Ce spun turiștii despre decizia administratorului plajei

Turiștii au păreri împărțite. Unii sunt indignați, alții par să înțeleagă.

„Aș plăti să stau pe șezlong, nu pe cearșaf. Probabil au vrut să limiteze accesul, ca să nu stea lumea și să obtureze priveliștea celor care stau pe șezlonguri, cred că asta a fost ideea”, spune o turistă.

„Dacă e privat, el poate să ceară, fraier e ăla care se duce”, este de părere un alt turist.

„Mi se pare exagerat, foarte mare prețul. Ca să stai aproape de mare să dai 200 de lei e exagerat”, opinează un tânăr.

„Mi se pare exagerat. Este plaja asta liberă, unde poți să stai fără. Mai este plaja asta unde șezlongul e 30 de lei, în partea cealaltă, 150, în primul rând”, arată o turistă.

Ce spune președintele ANPC

I-am cerut un punct de vedere și lui Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

„Actele normative stabilesc că plajele trebuiesc împărțite în două, una de 70% destinată activităților comerciale, cea de 30% destinate plajei pe nisip. Cele două suprafețe nu trebuie să se intersecteze sau să se suprapună tocmai pentru a nu crea astfel de situații pe care încearcă operatorul economic s-o gestioneze. Atât timp cât afișează prețul și spune ce serviciu pune pe piață, operatorul economic cumva este exonerat de orice altă responsabilitate”, a precizat Horia Constantinescu.

Legea spune că malul ar trebui să fie liber, pentru salvamari și intervenția echipelor SMURD. Echipa Digi24 a verificat la pas dacă cei 5 metri rezervaţi intervenţiilor sunt repectaţi. La prima vedere, legea se respectă, astfel încât cei care vor să stea la plajă neapărat în faţa şezlongurilor trebuie să achite cei 200 de lei.

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți