8.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii au dat peste 1.500 de amenzi într-o săptămână. Peste 100 de șoferi au fost lăsați fără permis

- Advertisement -

Poliţiştii rutieri și polițiștii de ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, din Olt, au acționat în ultima săptămână, în sistem integrat, pe drumurile publice din județ, pentru a crește gradul de siguranță rutieră și a preveni accidentele rutiere. În cadrul acestor activități, au fost date 1.530 de amenzi, în cuantum de peste 300.000 de lei, iar cele mai multe abateri au fost la nerespectarea legislației rutiere. Peste 100 de conducători auto au rămas pietoni pentru perioada imediat următoare, cei mai mulți după ce au apăsat prea tare pedala de accelerație.

„Din totalul sancțiunilor contravenționale, 1.452 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 1.165 fiind aplicate pentru abaterile săvârșite de conducătorii auto, 27 pentru abaterile săvârșite de pietoni, 203 pentru abaterile săvârșite de bicicliști și 57 pentru abaterile săvârșite de căruțași. Pentru sancțiunile aplicate conducătorilor auto, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 104 permise de conducere, dintre care 41 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 21 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 42 pentru alte abateri. De asemenea, au mai fost reținute 84 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale”, se precizează într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt.

Totodată, în săptămâna 4 – 10 iulie, oamenii legii au constatat 19 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care nouă pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cinci pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, trei pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și două alte infracțiuni.

S-au ales cu doare penale pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, fără permis și în stare de ebrietate

Miercuri, 6 iulie, în jurul orei 18:00, polițiștii Poliției municipiului Slatina au depistat pe Drumul Județean 546, în comuna Curtișoara, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având autorizația de circulație provizorie expirată. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Sâmbătă, 9 iulie, în jurul orei 09:30, polițiștii Serviciului Rutier Olt au prins pe Drumul Național 64, în comuna Grădinari, un bărbat de 39 ani, din județul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, cu o viteză de 101 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă de viteza admisă este de 50 de km/h. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că șoferul nu deține permis de conducere. Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar pe numele său polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Și duminică, 10 iulie, în jurul orei 18:50, polițiștii Poliției municipiului Caracal, au constatat o altă abatere la regimul rutier. Pe strada Măceșului, din municipiul Caracal, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitate, conducea un autoturism, având o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar acesta s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți