Femeie din Slatina, la volan sub influența drogurilor. Polițiștii au prins-o în Piatra Olt și i-au întocmit dosar penal

Polițiștii rutieri au întocmit miercuri trei dosare penale pe numele unor conducători auto care au comis abateri la legislația rutieră. Unul dintre ei este o femeie din Slatina care a fost prinsă la volan sub influența drogurilor. La testarea cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la substanța MDMA – Ecstasy.

„În jurul orei 13:30, polițiștii Poliției orașului Piatra Olt au oprit pentru control, pe strada Traian, din localitate, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Slatina. Întrucât femeia prezenta un comportament suspect, a fost solicitat sprijinul polițiștilor rutieri din cadrul Biroului Rutier Slatina, în vederea testării acesteia, cu aparatul DrugTest. În urma testării, aparatul DrugTest a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, motiv pentru care femeia a fost condusă la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței în organism a substanțelor psihoactive”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Polițiștii au întocmit pe numele slătinencei un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În aceeași zi, în jurul orei 10:00, polițiștii Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurau activități specifice, pe Drumul Expres 12 Craiova – Slatina – Pitești, în afara localității Piatra Olt, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Motru, județul Gorj.

Bărbatul le-a prezentat acestora un permis de conducere eliberat de autoritățile canadiene, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că acesta nu ar avea dreptul de a conduce autovehicule în România.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

Tot miercuri, însă în jurul orei 23:00, polițiștii Biroului Rutier Slatina în timp ce desfășurau activități specifice, pe Aleea Textilistului, din localitate, au oprit pentru control un autoturism, condus de un slătinean de 30 de ani.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat, iar în urma testării cu aparatul alcoolscop a rezultat o concentrație alcoolică de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, arată reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Sursă foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<