Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis vineri dimineață o informare meteorologică, care este valabilă în zilele de 15 și 16 iulie, fenomenele vizate fiind disconfort termic ridicat, instabilitate atmosferică temporar accentuată. Regiunea sudică, din care face parte și județul Olt, este printre zonele afectate.
Potrivit meteorologilor, dacă vineri vom avea parte de caniculă, sâmbătă va fi instabilitate atmosferică cu ploi torențiale, vijelii, descărcări electrice, dar și grindină.
„Disconfortul termic va fi ridicat, local, în regiunile sudice și sud-estice, iar vineri, 15 iulie, și în cele vestice, astfel încât indicele de temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 și 36 de grade. Vineri, local în regiunile nordice, nord-estice și centrale, iar sâmbătă în cele sudice și sud-estice vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de peste 60…70 km/h), descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torenţial și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…30 l/mp”, transmite ANM.