15.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Turiștii și localnicii sunt revoltați de taxa de parcare din Mamaia. Primarul propune să fie eliminată pe timpul nopții

- Advertisement -

Bătălia pentru turiștii de pe litoral continuă în stațiunile de la malul Mării Negre. Taxa de parcare din Mamaia ar putea fi eliminată pe timpul nopții. Primarul Constanței a făcut propunerea după ce hotelierii și turiștii s-au plâns că trebuie să plătească aproape 100 de lei pe zi. Autoritățile din sudul litoralului, în schimb, au decis să elimine de tot această taxă. 

Turiștii și localnicii sunt revoltați de prețul parcărilor din Mamaia.

„Parcare gratuită nu există în Constanța și Mamaia. Venim din capătul țării ca să dăm 100 de lei pe zi pentru parcare? Este foarte scump, iar condițiile nu sunt mai bune decât în anii trecuți când era puțin mai accesibil”, spune un cuplu de turiști veniți în vacanță la Mamaia.

„Pentru un cetățean român înseamnă foarte mult să plătească 500 de lei în 5 zile”, spune un alt șofer.

„Dacă dai 200 – 300 de lei pe o cameră de hotel, mai dai încă 100 de lei pentru a-ți parca mașina, gândiți-vă că asta înseamnă încă 30 la sută cheltuieli. Vii în vacanță să te relaxezi, să uiți de probleme, nu să-ți creezi probleme noi”, arată un alt șofer.

Hotelierii spun că vânzările au scăzut cu 20 de procente în acest sezon.

Ionuț Nedea, administrator la o agenție turism, spune că în general, turiștii care sună la agenție să-și facă rezervări pentru stațiunea Mamaia întreabă dacă hotelul are parcare pentru toată lumea. Sunt aproximativ 2.000 de locuri de parcare pe care hotelierii le au fie închiriate de la Primărie, fie în proprietate proprie, precizează Ionuț Nedea.

Primarul din Constanța, Vergil Chițac, propune Consiliului Local o soluție pentru prețul parcărilor: „În fiecare zi, pe perioada nopții, între orele 22:00 și ora 8:00, parcarea va fi gratuită, în tot orașul Constanța, nu numai în Mamaia, pentru că nu putem discrimina”, a declarat Vergil Chițac.

Asta înseamnă că turiștii ar putea plăti 56 de lei pe zi, față de 94, cât este în prezent.

„Pe timp de zi, turistul trebuie să zboare, iar seara să se așeze înapoi, când este gratuit. Să-i spunem că noi avem locuri de parcare pentru 50 la sută din capacitatea hotelului, iar ceilalți 50 să zboare și vină noaptea să se așeze mi se pare absurd”, subliniază Lahme Bolat, managerul unui hotel din Mamaia.

„Noi dorim parcarea gratuită, pentru că pe un turist care vine de la Cluj, cu mașina, cu familia, dus și întors îl costă 1.200 de lei. Dacă mai vine și parchează pe bulevard, încă 500 de lei pe 5 zile. Asta înseamnă că turistul scoate undeva la 1.700 de RON ca să vină la mare”, arată Nicolae Bucovală, managerul unui alt hotel.

În stațiunile din sudul litoralului, autoritățile locale au eliminat taxa de parcare, după ce mulți turișți s-au plâns că plăteau prea mult pentru locuri neamenajate.

„Hotărârea locală a fost dată ieri, a fost o ședința de îndată și durează 24, maxim 48 de ore. Oricum cei care astăzi vor fi în zonă nu vor mai primi amenzi, nu vor fi sancționați, deci nu mai trebuie să dea nimeni de astăzi niciun SMS”, a anunțat Cristian Radu, primarul din Mangalia.

Până acum, turiștii achitau 5 lei pentru o oră sau 20 de lei pentru un abonament de o zi.

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți