5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tânăr din Slatina, depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive

- Advertisement -

Poliţiştii rutieri și polițiștii de ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, din Poliția Olt, au acționat, în sistem integrat, pe drumurile publice din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere. Trei conducători auto s-au ales cu dosare penale, iar unul dintre ei pentru că se era drogat la volan.

Șoferul, originar din municipiul Slatina, a fost depistat vineri după-amiază, în jurul orei 17:30, pe o stradă din localitate.

„Polițiștii Biroului Rutier Slatina, în timp ce desfășurau activități specifice, pe strada Barajului, din comuna Slătioara, au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din localitatea Slatina. În urma verificărilor efectuate, întrucât tânărul prezenta un comportament suspect, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței în organism a substanțelor psihoactive”, a declarat Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Rezultatul a fost pozitiv la trei substanțe – MDMA (Ecstasy), Metamfetamină și Metadină, iar polițiștii au întocmit pe numele său dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sâmbătă, 16 iulie, în jurul orei 08:30, polițiștii Poliției orașului Piatra Olt au depistat pe strada Cepari, în Piatra Olt, un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei și având o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că autoturismul avea inspecția tehnică periodică expirată. Totodată, s-a stabilit faptul că autoturismul nu avea încheiată o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților, prin accidente rutiere.
Pentru abaterile constatate, conducătorul auto a fost amendat cu 1.305 lei, iar ca măsură complementară polițiștii i-au reținut certificatul și plăcuțele de înmatriculare.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Și duminică, 17 iulie, a fost constatată o infracțiune în trafic. În jurul orei 17:30, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Vișina în timp ce desfășurau activități specifice, pe Drumul Național 54, la intersecția cu Drumul Județean 604, în afara comunei Vișina, au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii au întocmit pe numele său dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Activitățile polițiștilor s-au desfășurat în perioada 15 – 17 iulie, iar în cadrul acestora au fost aplicate 588 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei.

Pentru abaterile constatate, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 85 de permise de conducere, dintre care 57 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 15 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, și 13 pentru alte abateri.

De asemenea, au mai fost reținute 21 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.

Totodată, s-au constatat 14 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care cinci pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cinci pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, două pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și două alte infracțiuni.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți