10.2 C
Slatina
sâmbătă,4 mai,2024

Ultimele Articole

Județul Olt, sub coduri portocalii de caniculă și disconfort termic până duminică

- Advertisement -

Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au actualizat avertizările meteo de caniculă și disconfort termic, acestea afectând județul Olt până duminică. Temperaturile din termometre pot ajunge până la 40 – 41 de grade Celsius, la umbră.

Este vorba de două coduri portocalii, primul fiind de val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat și este valabil în zilele de 22 și 23 iulie.

„Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă în Banat, Crișana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei și în vestul Maramureșului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, transmit meteorologii.

Al doilea cod, tot portocaliu, este de val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat, fiind în vigoare pe parcursul zilei de duminică, 24 iulie.

„Duminică, 24 iulie, în Oltenia, Muntenia și sud-vestul Dobrogei valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38…41 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, mai arată ANM.

Potrivit sursei citate, în aceeași zi, în jumătatea de nord a țării, după orele amiezii local vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți