0.2 C
Slatina
joi,21 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Peste 500 de vehicule verificate de polițiștii rutieri din Olt, într-o acțiune „Truck & Bus” desfășurată săptămâna trecută

- Advertisement -

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au acționat în ultima săptămână, pe drumurile publice din județ, în baza planului de acțiune „Truck & Bus”, care a vizat prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Peste 500 de astfel de vehicule au fost verificate, iar aproape 200 de conducători auto au fost prinși pe picior greșit și au fost amendați.

În cadrul acțiunii din perioada 18 – 24 iulie, poliţiştii au verificat în total 524 de autovehicule, dintre care 158 destinate transportului de persoane şi 366 transportului de marfă. În urma controalelor, poliţiştii au aplicat 174 de sancțiuni contravenționale.

„Transportatorilor de persoane le-au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, dintre care 21 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție și 19 pentru alte abateri la regimul rutier. Iar transportatorilor de mărfuri polițiștii le-au aplicat 134 de amenzi, dintre care două pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 40 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție și cinci pentru nerespectarea prevederilor legale privind înregistrarea perioadelor de conducere sau de odihnă. De asemenea, transportatorilor de mărfuri le-au mai fost aplicate cinci contravenții pentru defecțiuni tehnice ale vehiculelor și 79 pentru alte abateri la regimul rutier”, au declarat reprezentanții IPJ.

În cele cinci cazuri privind nerespectarea prevederilor legale privind înregistrarea perioadelor de conducere sau de odihnă, polițiștii au dispus imobilizarea vehiculelor până la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru continuarea transportului, în conformitate cu OUG 37 din 7 august 2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, cu modificările și completările ulterioare.

Acțiunea „Truck & Bus” a fost una care s-a desfășurat în toată țara, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în conformitate cu Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), la care România este parte.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți