1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Trafic îngreunat la Colonești, după ce mai multe lăzi cu bere au căzut dintr-un TIR pe DN 65 – E 574

- Advertisement -

Eveniment mai puțin obișnuit în seara zilei de miercuri pe Drumul Național 65 – European 574, în dreptul comunei Colonești. Mai multe lăzi cu bere dintr-un TIR s-au împrăștiat pe carosabil, iar pe ambele sensuri de mers s-au format coloane de autovehicule pe sute de metri, traficul desfășurându-se cu dificultate.

Echipaje ale Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetări și a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul soldat doar cu pagube materiale.

Din primele date, se pare că marfa a căzut din autocamion în momentul în care urca o pantă din zonă, acesta deplasându-se din direcția municipiului Pitești spre Slatina. Cel mai probabil, spun surse din Poliție, lăzile cu bere nu erau asigurate corespunzător pe timpul transportului, fapt ce a dus la întâmplarea nefericită.

Sursă foto: Amator

În urma cercetărilor efectuate, conducătorul auto, originar din municipiul Slatina, a primit o amendă de 870 de lei.

„La data de 3 august, în jurul orei 18:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la faptul că, pe Drumul Național 65 – European 574, în comuna Colonești, s-a produs un eveniment rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii de la Serviciul Rutier Olt, iar din primele verificări au constatat că în eveniment a fost implicat un autocamion, format din cap tractor și semiremorcă, ce se deplasa pe direcția Pitești către Slatina, condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din municipiul Slatina, care nu a asigurat corespunzător marfa, iar într-o curbă, aceasta a alunecat pe podea, a rupt prelata și s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului, fiind eliberată autorizație de reparație. De asemenea, bărbatul de 48 de ani a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 870 lei”, a declarat Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al inspectoratului.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți