13.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

101,3% din populația rezidentă țintă estimată a județului, recenzată până la sfârșitul lunii iulie

- Advertisement -

31 iulie 2022 a fost data la care s-a încheiat ultima etapă de colectare a datelor de recensământ, atât prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022, cât și prin colectarea datelor de la punctele de recenzare fixă. Până la finalul zilei respective, în Olt s-au înregistrat în total 382.727 persoane, reprezentând 101,3% din populația rezidentă țintă estimată a județului, la 1 decembrie 2021.

Direcția Regională de Statistică Olt anunță că populația județului a participat în număr foarte mare la procesul de recenzare. Totodată, instituția precizează că statisticienii de la Centru vor organiza şi desfășura, începând de luni, 8 august, cercetarea statistică postrecensământ.

„Conform articolului 29, litera g), din OUG 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, cu modificările și completările ulterioare, Institutul Național de Statistică organizează şi desfășoară cercetarea statistică postrecensământ în perioada 8 – 19 august 2022. Obiectivul principal al acestei cercetări este evaluarea gradului de acoperire și a conținutului recensământului, prin verificarea volumului și calității informațiilor colectate în chestionarele de recensământ, pentru persoane și locuințe. Cercetarea statistică postrecensământ se va realiza în județul Olt pe un eșantion de locuințe și, implicit, de gospodării și persoane din aceste locuințe”, spune Bogdan Tufeanu, purtătorul de cuvânt al DRS Olt.

Potrivit statisticienilor olteni datele se vor colecta din comuna Sâmburești și din municipiul Slatina, locuințe situate pe străzile Câmpului, Cireașov, Constructorului, Cornișei, Crișan, Mărului, Pitești, Primăverii, Profesor Marin S. Andreian și Silozului.

Primele rezultate ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (RPL 2021) vor fi diseminate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete și finale să fie făcute publice la finalul anului 2023.

Sursă foto: Imagine din elicopter – municipiul Slatina

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți