8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Niculina Stoican, Olguța Berbec, Remus Novac și Claudia Pavel, printre invitații speciali ai „Târgului fetelor de la Cotenița”

- Advertisement -

Festivalul Național „Târgul fetelor de la Cotenița” a ajuns anul acesta la cea de-a 25-a ediție, iar cu această ocazie Primăria și Consiliul Local Coteana, în frunte cu edilul Ionuț Dima, au pregătit multe surprize pentru cetățenii din comună. Evenimentul cultural artistic va fi organizat ca de fiecare dată de Sfânta Maria Mare, pe stadionul comunal, iar primele manifestări, care vor fi unele sportive, au loc chiar cu o zi înainte. Însă, marele spectacol va fi în ziua de 15 august, iar printre artiștii care vor cânta pe scena de pe stadion se numără Niculina Stoican, Olguța Berbec și Remus Novac și Claudia Pavel.

Competiția sportivă de fotbal din cadrul Festivalului „Târgul fetelor de la Cotenița” este programată pentru duminică, 14 august, cu începere de la ora 17:00, iar duminică, 15 august, de la ora 10:00, va fi finala acesteia.

Cotenenii sunt așteptați de Sfânta Maria Mare pe stadionul comunal, cu începere de la ora 14:00, un prim moment artistic fiind asigurat de copii membri ai Ansamblului Folcloric „Cotenița”, din localitate, pentru ca apoi, între orele 15:00 – 17:00, să se desfășoare spectacolul oferit de artiștii Ansamblului Folcloric Profesionist „Doina Oltului” Slatina al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, instituție din subordinea Consiliului Județean Olt.

Iar de la ora 17:00 și până la lăsatul serii începe distracția cu concertele susținute de invitații speciali Niculina Stoican, Dorina Mete, Olguța Berbec și Remus Novac, Claudia Pavel și Costel David. Amfitrion al întregului eveniment este cunoscutul actor Gabriel Coveșeanu, director artistic fiind Music Show – Costel David.

Din peisajul petrecerii câmpenești, care se va încheia târziu în noapte cu un grandios foc de artificii, nu vor lipsi grătarele pe care vor sfârâi micii, berea rece, tarabele cu dulciuri și alte chilipiruri, precum și un parc de distracție pentru copii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți