5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Fratele băiatului oprit pe câmp cu focuri de armă, dosar penal pentru ultraj după ce i-a amenințat cu bătaia pe polițiști

- Advertisement -

Polițiștii îl cercetează penal și pe fratele minorului de 15 ani, care la început de săptămână, aflat la volanul unei mașini fără a avea permis, a fost oprit de polițiști cu focuri de armă pe un câmp din comuna doljeană Ghidici, după ce acesta i-a amenințat cu bătaia pe oamenii legii.

„În continuarea activităților din data de 9 august, privind săvârșirea infracțiunii de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere», faptă comisă în comuna Ghidici, județul Dolj, Compartimentul de Relații Publice este abilitat să comunice următoarele: La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, față de un bărbat de 28 de ani, din comuna Ghidici. În fapt, bărbatul este bănuit că, în seara de 9 august a.c., ar fi adresat amenințări cu acte de violență  polițiștilor ce efectuau cercetarea la fața locului, în extravilanul localității Ghidici, unde fusese abandonat un autoturism condus de un minor, de 15 ani. În continuare, se efectuează cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Băiatul a fost urmărit pe mai multe străzi din localitate, iar pe un câmp din Ghidici a părăsit autoturismul pe care în conducea fără a avea permis, polițiștii trăgând mai multe focuri de armă.

„Polițiști din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Poiana Mare au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe Drumul Național 55 A, în comuna Ghidici. Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor s-a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe străzi din localitate, iar ulterior pe un câmp din extravilanul acesteia, unde, după aproximativ șapte kilometri, conducătorul auto şi pasagerul au abandonat autoturismul și au fugit. Aceştia au refuzat să se oprească la somațiile polițiștilor ocazie cu care au fost executate două focuri de avertisment în plan vertical, conducătorul auto fiind prins și imobilizat. În urma legitimării celor doi s-a stabilit că la volanul autoturismului s-a aflat un minor de 15 ani, din comuna Ghidici, care nu posedă permis de conducere, în maşină cu el aflându-se şi un tânăr de 20 de ani, din aceeaşi localitate, în calitate de pasager”, a declarat atundi reprezentantul Poliției Dolj.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți