25.2 C
Slatina
marți,15 septembrie,2026

Ultimele Articole

Furnizarea apei va fi oprită în orașul Corabia, în noaptea de joi spre vineri

- Advertisement -

Locuitorii orașului Corabia, situat pe malul stâng al fluviului Dunărea, vor rămâne fără apă la robinete în noaptea de joi spre vineri, ca urmare a unor lucrări de conectare a unui bazin reabilitat la Stația de Pompare, realizate de reprezentanții Companiei de Apă Olt.

Potrivit reprezentanților Primăriei Corabia, furnizarea serviciului de distribuție a apei va fi întreruptă joi, 17 septembrie 2026, începând cu ora 21:00, iar reluarea alimentării este estimată pentru vineri dimineață, 18 septembrie, de la ora 06:00.

„Măsura este necesară pentru branșarea bazinului reabilitat la Stația de Pompare, lucrări realizate în cadrul contractelor cu fonduri europene destinate modernizării și dezvoltării infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt”, au transmis reprezentanții Primăriei Corabia.

Durata totală a întreruperii este estimată la aproximativ nouă ore, interval necesar atât pentru efectuarea lucrărilor, cât și pentru golirea și reumplerea sistemului de distribuție. Lucrările vor fi supravegheate de personalul de specialitate din cadrul Sediului Secundar Corabia al societății Compania de Apă Olt SA.

Reprezentanții administrației locale avertizează că, după reluarea furnizării apei, consumatorii se pot confrunta temporar cu apă tulbure și fluctuații de presiune.

„Fenomenul de turbiditate a apei va fi prezent o perioadă și după reluarea furnizării apei către utilizatori, motiv pentru care ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, au mai precizat reprezentanții Primăriei Corabia.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți