Ciolacu: PSD nu va pierde viitoarele alegeri prezidenţiale. Nu voi face greşelile celorlalţi preşedinţi ai partidului

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că partidul său nu va pierde viitoarele alegeri prezidenţiale, iar candidatul va fi stabilit prin alegeri interne, nefiind exclusă includerea pe listă a unor personalităţi din afara formaţiunii.

„Nu mai există cutuma în Partidul Social Democrat că preşedintele partidului este automat şi candidatul la Preşedinţie. Aş vrea să lămuresc colegii mei, să avem o deschidere şi mai mare, în cazul în care avem o personalitate care nu este în partid, să poată să candideze în alegerile interne din interiorul partidului. Vor fi alegeri, vom modifica statutul, şi aici am picat de acord cu colegii mei, vor fi alegeri în fiecare organizaţie pentru candidat. E posibil să fie mai multe personalităţi. Nu voi face greşelile pe care le-au făcut ceilalţi preşedinţi ai PSD. De patru ori, PSD a pierdut aceste alegeri. Nu va mai pierde aceste alegeri PSD, vom ieşi din acea logică ce a dus la pierderea alegerilor”, a spus Ciolacu la Antena 3.

În ceea ce priveşte preluarea funcţiei de premier anul viitor, Marcel Ciolacu a dat asigurări că rotaţia se va produce şi că PSD va avea funcţia de prim-ministru.

„Cu certitudine, la anul, conform protocolului, va exista rotaţia prim-miniştrilor şi Partidul Social Democrat va avea funcţia de prim-ministru. Dacă colegii mei vor hotărî că eu sunt persoana potrivită de a fi prim-ministru – ţin foarte mult să nu rup ce am construit în interiorul partidului -, o să merg prim-ministru. De aici şi această funcţionare corectă, ca oameni politici, între mine şi Nicu Ciucă, fiindcă schimbăm toată informaţia”, a explicat liderul social-democrat.

Ciolacu a adăugat că deja se lucrează la programul guvernamental ce va fi propus odată cu preluarea conducerii Executivului de către PSD, care include atât pachete sociale, cât şi economice.

„Lucrăm la program, avem grupuri de lucru la partid, şi astăzi am stat la partid şi am lucrat. Pregătim un program „Sprijin pentru România 2″, corect, cum este, mergem pe urmă cu el şi îl prezentăm colegilor din coaliţie şi vedem ce decid. Prioritatea unu în acest moment este să depăşim problema cu energia. Din acel moment, putem construi bugetele. Sunt ferm convins că trebuie să venim cu pachete sociale şi economice şi în perioada următoare, ca oamenii să depăşească această iarnă. Trebuie să avem o proiecţie clară pe bugetul de anul viitor, trebuie să ne încadrăm în deficitul lăsat de cei de pe Facebook. Sunt multe provocări, sunt complexe, dar veţi vedea că vom ieşi victorioşi din toată această confruntare”, a afirmat preşedintele PSD.

sursa: Agerpres.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<