10.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Dosar penal pentru un tânăr din Caracal, prins în trafic fără permis și sub influența drogurilor

- Advertisement -

Un tânăr din Caracal s-a ales cu dosar penal după ce joi noaptea a fost depistat conducând un autoturism pe o stradă din Slatina, fără permis și sub influența drogurilor, înainte de a se urca la volan consumând amfetamină.

„În noaptea de 25 spre 26 august, în jurul orei 02:00, polițiștii Poliției municipiului Slatina, în timp ce își desfășurau atribuțiile de serviciu, pe strada Artileriei, din localitate, au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Întrucât tânărul prezenta un comportament suspect, oamenii legii au procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, respectiv T3B AMP (amfetamină n.r.).

Caracaleanul de 21 de ani a fost condus la o unitate spitalicească, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism.

Polițiștii au întocmit pe numele său dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în cauză fiind continuate cercetările.

Sursă foto principală: Arhivă personală (reprezentativă)

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți