Schimbări în fruntea Inspectoratului Școlar Județean Olt, începând cu prima zi a lunii septembrie, Victor Iacobescu și Iustina Marica nemaifiind inspector școlar adjunct al instituției din subordinea Ministerului Educației. Dacă Iacobescu se întoarce la catedra de Limba și LIteratura Română de la Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina, acesta ocupând un post în conducerea ISJ Olt din luna noiembrie a anului 2019, Marica, care era adjunct al inspectoratului din martie 202, revine dascăl la Școala Gimnazială Cungrea.
Potrivit unor surse, profesorul Florica Grecu, care a mai ocupat funcția de adjunct al ISJ Olt, îl va înlocui din funcție pe Victor Iacobescu, în timp ce Dana Nicolescu, care s-a aflat până la 1 septembrie la conducerea Casei Corpului Didactic Olt vine pe locul Iustinei Marica.
Carolina Guraliuc, fost director al Colegiului Național Vocațional „Nicolae Titulescu” Slatina și actualmente profesor metodist în cadrul CCD, este în cărți pentru a prelua conducerea celei din urmă instituții de învățământ.