10.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

MDLPA: Contracte de peste 35 milioane lei pentru eficientizare energetică, servicii sociale şi microîntreprinderi

- Advertisement -

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) anunţă semnarea a opt noi contracte de finanţare, în valoare totală nerambursabilă de 35.672.296,77 lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, pentru eficientizare energetică, servicii sociale şi consolidarea poziţiei pe piaţă a unor microîntreprinderi.

Coordonate de MDLPA, şapte din cele opt proiecte vizează modernizarea infrastructurii sociale şi recreative, precum şi eficientizare energetică, informează un comunicat de presă transmis, vineri, de instituţie.

Municipiul Galaţi va beneficia de 12.433.381,63 lei pentru reabilitarea şi eficientizarea energetică a Liceului cu Program Sportiv şi pentru creşterea performanţei energetice blocuri de locuinţe; municipiul Săcele (jud. Braşov), pentru amenajare şi dotare centru educaţional multifuncţional (corp 2) – 3.402.201,70 lei; municipiul Hunedoara, pentru reabilitare blocuri sociale şi pentru amenajarea unui centru de resurse pentru ocuparea forţei de muncă – 10.495.069,40 lei; municipiul Turda (jud. Cluj), pentru reabilitare locuinţe sociale (124 apartamente) -3.956.415,38 lei şi municipiul Timişoara, pentru Şcoala Gimnazială nr. 15 – reabilitare şi etajare imobil existent parter, corp B – 2 magazii şi atelier parter rezultând imobil Parter + 1 Etaj, spaţii pentru învăţământ (sală funcţională şi clase) şi reabilitare termică Corp A – clădire şcoală, va beneficia de 2.602.203,66 lei.

Un alt proiect are ca obiectiv promovarea spiritului antreprenorial, prin dezvoltarea activităţii şi achiziţia de echipamente moderne, se arată într-un comunicat al MDLPA.

sursa: Agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți