Romică Țociu și Cornel Palade, vedetele care vin în spectacol la Rotunda. La Schitu și Slătioara vor fi, de asemenea, petreceri câmpenești

Petreceri câmpenești de zile mari în trei comune din județul Olt, în următoarele două zile, iar autoritățile locale au pregătit surprize care mai de care mai surprinzătoare. Dacă la Rotunda vin actorii de comedie Romică Țociu și Cornel Palade, la Schitu vor cânta, printre alții, Olguța Berbec și Remus Novac și Emilia Ghinescu, iar la Slătioara vor concerta artiști ai Ansamblului Profesionist „Doina Oltului” Slatina, dar în spectacol va fi și un magician.

10 și 11 septembrie sunt zilele în care la Rotunda va fi sărbătoare. Primăria localității, în frunte cu edilul Vergil Sârbu, organizează pe stadionul comunal un adevărat bâlci cu tarabe cu diverse chilipiruri, grătare pe care vor sfârâi micii, bere, dar și un parc de distracții dedicat copiilor. Totodată, aici, duminică, cu începere de la ora 15:00, va fi un spectacol artistic în care vor evolua artiștii Ansamblului „Doina Oltului” Slatina al Centrului Județean de Cultură și Artă din subordinea Consiliului Județean Olt, comicii Romică Țociu și Cornel Palade, Cristina Olteanu și alți artiști surpriză.

Stadionul comunal va fi sâmbătă și locul în care va avea loc cea de-a patra ediție a Zilei comunei Schitu. Cu începere de la ora 16:00 aici vor cânta mici artiști ai județului Olt, precum Emilia Ogea, Roxana Pațanghel și Gabriel Liu, dar și consacrați interpreți ai muzicii populare românești și nu numai, iar aici îi amintim pe Olguța Berbec și Remus Novac, Costel David, Emilia Ghinescu, Ștefan Minulescu, care va fi și prezentator, Romică David, Richy B Latino și Ansamblul Folcloric „Voiniceii Schitului” din localitate, coordonat de edilul Marian Lunganu și al cărui maestru coregraf este Marian Stănescu.

„Primăria Comunei Schitu și Consiliul Local Schitu, în frunte cu primarul Marian Lunganu, organizează în data de 10 septembrie 2022 «Ziua Comunei Schitu», ediția a IV-a. Dragi cetățeni ai comunei Schitu vă așteptăm cu drag la acest eveniment care se va organiza pe Stadionul Comunal, începând cu ora 16:00”, este invitația adresată de autoritățile locale.

Sonorizarea evenimentului va fi asigurată de Ștefan și Florin Mete, director artistic fiind Music Show – Costel David. Ziua comunei Schitu este programată a se încheia undeva târziu în noapte cu un grandios foc de artificii.

Ziua comunei Slătioara are loc tot sâmbătă, 10 septembrie, locația de desfășurare a manifestării fiind stadionul comunal, cu începere de la ora 16:00.

„Vă așteptăm cu mic, cu mare, la cea de-a cincea ediție a Zilei comunei Slătioara! Vom avea parte de muzică, evenimente speciale, invitați speciali și multă voie bună. Vă așteptăm să sărbătorim împreună”, este invitația adresată de Savu Ungureanu, primarul localității oltene.

Primăria Slătioara, în parteneriat cu Consiliul Județean Olt și CJCA Olt, instituție a cărei manager este Vivi Viorel Pintea, au pregătit un spectacol extraordinar cu Ansamblul Folcloric „Doina Oltului” Slatina, și nu numai.

Vor cânta pentru publicul prezent Ștefan Constantin, Mădălina Drăgan, Ion Crețeanu, Nicolae Datcu, Gabriel Zăvoeanu, Victorița Cică, Maria Ghinea, Dorina Mete, Marinela Dobrițoiu, sub acompaniamentul muzical al orchestrei Doina Oltului”, condusă de dirijorul Cristian Dumitru, însă în spectacol vor fi și dansatorii „Doina Oltului”, coordonați de maestrul coregraf Ionel Garoafă, dar și Magicianu’.

Ziua localității se va încheia tot după lăsatul serii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<