9.6 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

MIPE: Trei apeluri de proiecte, în valoare totală de 117 milioane de euro, pentru integrarea românilor pe piaţa muncii

- Advertisement -

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, a lansat marţi trei apeluri de proiecte, în valoare totală de 117 milioane de euro, pentru sprijinirea calificării profesionale pentru meserii de bază şi integrarea pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile.

„Ne confruntăm cu următoarea situaţie: pe fondul condiţiilor dificile generate de criza economică la care se adaugă progresul tehnologic şi, nu în ultimul rând, îmbătrânirea populaţiei, economia românească trebuie să gestioneze probleme serioase în domeniul utilizării forţei de muncă, cu o serie de distorsiuni pe piaţa muncii, care se traduc prin coexistenţa unui deficit de forţă de muncă. Venim cu acest pachet de măsuri personalizate de 117 milioane de euro pentru a răspunde nevoii de creştere a gradului de informare şi educare a populaţiei, adresate mai ales celor vulnerabili. În acelaşi timp, reuşim astfel să susţinem meseriile de bază din economia naţională”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Potrivit unui comunicat al MIPE, remis AGERPRES, primul apel lansat marţi este apelul competitiv „Îmbunătăţirea nivelului de competenţe profesionale şi creşterea gradului de ocupare a şomerilor şi persoanelor inactive în corelare cu nevoile pieţei muncii”, aferent Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toţi, în valoare de 60 de milioane de euro.

Cel de-al doilea este apelul non-competitiv „Stimularea mobilităţii şi subvenţionarea locurilor de muncă pentru şomeri şi persoane inactive, persoane de etnie Romă, persoane din mediul rural”, aferent Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toţi, în valoare de 50 de milioane de euro, iar cel de-al treilea apelul non-competitiv „Măsuri pentru tinerii NEET II- Subvenţionarea locurilor de muncă”, aferent Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din categoria NEETs, în valoare de 7 milioane de euro.

„România încă se confruntă cu provocări majore pe piaţa muncii, atât în ceea ce priveşte ocuparea, cât şi sărăcia. Sunt probleme cauzate, pe deoparte de contextul economic general, dar şi de legătura slabă a sistemului de educaţie cu cererea reală de competenţe şi lipsa de experienţă în muncă, fapt care duce la rate reduse de inserţie pe piaţa muncii. Prin lansarea acestor apeluri de proiecte ne concentrăm asupra priorităţilor imediate pentru România, reprezentând o sursă importantă de investiţii privind ocuparea forţei de muncă, educaţia, combaterea sărăciei şi sprijinirea serviciilor sociale”, a transmis secretarul de stat Bogdan Simcea.

În cadrul primului apel se vor finanţa programe de formare în meserii necesare angajatorilor ce activează în unul din următoarele sectoare economice: turism şi eco-turism, textile şi pielărie, lemn şi mobilă, construcţii, industrie auto şi componente, procesarea alimentelor şi a băuturilor, sănătate şi produse farmaceutice, energie şi management de mediu, bioeconomie (agricultura, silvicultură, pescuit şi acvacultură), biofarmaceutică şi biotehnologii.

„Proiectele se adresează unui grup ţintă de aproximativ 6.000 de beneficiari, şomeri şi persoane inactive, cu accent pe şomerii de lungă durată, lucrătorii vârstnici (55-64 ani), persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu nivel redus de educaţie. Bugetul total al apelului este de 60 de milioane de euro, iar activităţile eligibile sunt: servicii de informare şi consiliere profesională, servicii de mediere a muncii, programe de formare profesională, evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale”, se menţionează în comunicat.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale sau şomeri de lungă primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

Potrivit sursei citate, cererile pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS 2014 începând de marţi, 20 septembrie, până la de 20 octombrie 2022, ora 16: 00.

Apelul de proiecte pentru măsuri de ocupare pentru regiunile mai puţin dezvoltate vizează regiunile mai puţin dezvoltate şi se adresează unui grup ţintă care cuprinde şomeri şi persoane inactive, cu accent pe şomerii de lungă durată, lucrători vârstnici (55-64 ani), persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu nivel redus de educaţie, cetăţeni români aparţinând minorităţii romă, persoanele din mediul rural, în special cele din agricultura de subzistenţă şi semi-subzistenţă.

Bugetul total este de 50 milioane de euro, iar măsurile de ocupare finanţate includ stimulente financiare (subvenţii) pentru a crea noi locuri de muncă sau a le ocupa pe cele existente cu persoane din grupurile vulnerabile, prime de mobilitate şi de activare pentru persoanele care găsesc un loc de muncă într-o altă zonă/regiune. Cererile pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS 2014 începând de astăzi până la 30 septembrie 2022, ora 16:00.

În ceea ce priveşte sprijinul pentru integrarea tinerilor pe piaţa muncii, acesta se adresează tinerilor NEETs absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, cu vârsta între 16-29 ani, cu domiciliul sau reşedinţa în regiunile Nord-Est, Nord-Vest, Vest, înregistraţi şi profilaţi de către Serviciul Public de Ocupare, cu accent pe tinerii NEET din mediul rural şi cei aparţinând minorităţii rome.

„Sunt acordate subvenţii angajatorilor care încadrează în muncă pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, pe o perioadă de 12 luni, în cuantumul de 2.250 lei, stabilit prin Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Bugetul total al apelului este de 7 milioane de euro, iar cererile pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS 2014 începând de astăzi până la 30 septembrie 2022, ora 16:00.

sursa: Agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți