18.1 C
Slatina
luni,6 mai,2024

Ultimele Articole

Fostul deputat de Olt Alexandru Stănescu, învestit în funcția de director general al ADR Sud-Vest Oltenia

- Advertisement -

Alexandru Stănescu, fost deputat PSD de Olt și fratele senatorului social democrat de Olt Paul Stănescu, secretar general al PSD, este oficial noul director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Învestirea a avut loc la începutul acestei săptămâni, numirea lui Stănescu în această funcție fiind făcută după ce acesta a obținut un punctaj de 90,60 la proba de interviu a concursului organizat în luna septembrie de către Consiliul pentru Dezvoltare Regională al regiunii Sud-Vest Oltenia, organism care coordonează activitățile de elaborare și monitorizare a politicilor de dezvoltare regională.

Fostul parlamentar de Olt pentru două mandate, între anii 2012 – 2020, Stănescu l-a înlocuit la conducerea ADR Sud-Vest Oltenia pe Ștefan Cătălin Catană, care asigura interimatul instituției din luna februarie a acestui an, ca urmare a deciziei fostului manager, Marilena Bogheanu, de a se pensiona.

Potrivit unui comunicat remis de agenție luni, 26 septembrie, noul director general vine la conducerea ADR Sud-Vest Oltenia într-o perioadă deosebit de importantă, cu multe provocări, odată cu desemnarea instituției drept Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, program care a fost transmis oficial către Comisia Europeană în data de 25 mai 2022.

„Îl felicit pe Alexandru Stănescu pentru numirea la conducerea ADR Sud-Vest Oltenia. Îi doresc mult succes în noua funcție și îl asigur de întreg suportul pentru proiectele și provocările ce vor urma, cu atât mai mult acum, când ne așteaptă schimbări importante. Activitatea este una intensă în această perioadă, așteptăm ca Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 să primească aprobarea Comisiei Europene. Vor veni foarte mulți bani în regiunea Oltenia, regiune în care au fost depuse numeroase proiecte de succes de-a lungul timpului, care se văd peste tot în jurul nostru, fie că vorbim despre marile orașe sau despre mediul rural, despre micile comunități sau despre mediul de afaceri. Practic, este al treilea exercițiu financiar. De peste 20 de ani, ADR Sud-Vest Oltenia gestionează aceste fonduri și încercăm să ne perfecționăm continuu”, a declarat Ștefan Cătălin Catană, fostul director general interimar al agenției.

Pe lângă funcția de deputat PSD de Olt, Alexandru Stănescu a avut, de asemenea, în cele două mandate calitatea de vicepreședinte și apoi președinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților.

„Vă mulțumesc, în primul rând, pentru că m-ați primit în echipa ADR. Sunt convins că împreună vom reuși să ducem Oltenia acolo unde îi este locul, în topul regiunilor dezvoltate și prospere. Avem toate pârghiile necesare pentru a realiza acest lucru, o sumă importantă care va fi alocată pentru dezvoltarea comunităților din cele cinci județe ale regiunii, astfel că următorii ani sunt o șansă extraordinară pentru noi. Avem multe oportunități, dar, cu siguranță, vor apărea și multe provocări, la care ne vom adapta, iar munca noastră va avea ca finalitate implementarea unor proiecte importante la nivel local și regional. Promit că toată experiența mea de peste 35 de ani în mediul privat, dar și ca demnitar al statului român, va fi pusă în slujba interesului regional. Responsabilitatea noastră, a echipei ADR Sud-Vest Oltenia, a experților care lucrează în cadrul instituției, este de a depune toate eforturile pentru ca activitatea să conducă la dezvoltarea regiunii”, a declarat Alexandru Stănescu, în ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională de învestire în funcția de director general al ADR Sud-Vest Oltenia.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți