Steps for Life – aplicația care transformă pașii în ajutor pentru ceilalți

București, 04 octombrie 2022 – În cadrul evenimentului sportiv Bucharest Marathon ce va avea loc în zilele de 8-9 octombrie 2022 în capitală, va fi lansată aplicația Steps for Life, dezvoltată de Asociația pentru un viitor strălucit împreună. Gândită să transforme pașii făcuți în ajutor real pentru cauze umanitare, aceasta încurajează oamenii să facă mișcare, atât pentru efectele benefice evidente asupra sănătății și stării de bine, cât și pentru a ajuta acum și alte persoane să aibă o viață mai bună.

Disponibilă în două variante, pentru sistemele iOS și sistemele Android, Steps for Life înregistrează cu ajutorul aplicațiilor Health (iOS) și Google Fit (Android) pașii făcuți zilnic de utilizatori. Ulterior, pe baza unui mecanism simplu, aceasta convertește pașii înregistrați (prin vizionarea unei scurte reclame), care vor fi donați către una sau mai multe cauze umanitare dintre cele prezente la momentul respectiv în aplicație. În final, cu ajutorul fondurilor strânse din difuzarea reclamelor, sunt achiziționate materialele necesare pentru a susține aceste cauze.

,,Steps for Life a pornit din dorința de a face bine atât celor care aleg să folosească aplicația și, astfel, să ajute mai departe, cât și celor care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Credem că orice ajutor este binevenit și, totodată, cu cât suntem mai mulți oameni care ne propunem să susținem cauze umanitare, cu atât putem ajuta mai mult. Impactul este direct proporțional cu numărul de participanți și cu numărul de pași făcuți (la propriu). Iar beneficiile sunt pentru toți cei implicați: un stil de viață mai activ, mai sănătos, un scop comun și multe fapte bune care vor contribui la schimbarea în bine a vieții celorlalți”, a declarat Liviu Mănescu, manager al aplicației.

Aplicația Steps for Life este disponibilă pentru sistemele iOS aici și pentru sistemele Android aici. În plus, dezvoltatorii au pregătit și două tutoriale care îi vor ajuta pe utilizatori la instalarea aplicației pe dispozitive care utilizează sistemele de operare iOS și Android.

Mai multe detalii pot fi găsite pe website-ul aplicației: www.stepsforlife.net

Despre Asociația pentru un Viitor Strălucit Împreună

 În cei trei ani de activitate, până în prezent, Asociația Pentru un Viitor Strălucit Împreună s-a implicat în peste 30 de acțiuni sociale, finanțând și organizând campanii de susținere pentru acestea.  Astfel, prin eforturile depuse, a reușit să ajute copii, persoane în vârstă și organizații umanitare, achiziționând și donând  materialele necesare mai multor cauze. În prezent, colaborează cu Fundația Crucea Alb-Galbenă România, Asociatia Ensar Duman și cu alte organizații ce au ca scop susținerea cauzelor umanitare. Asociația Pentru un Viitor Strălucit Împreună a dezvoltat aplicația Steps for Life pentru a strânge resurse necesare proiectelor umanitare. Aplicația a reușit în scurt timp să ajute trei cauze propuse, acționând prin pașii donați de către utilizatori, iar multe alte proiecte urmează să beneficieze de susținere prin intermediul acesteia.

 

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<