Banca centrală a majorat dobânda cheie la 6,25% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât miercuri majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25% pe an, de la 5,50% pe an anterior, începând cu data de 6 octombrie 2022, informează banca centrală.

De asemenea, BNR a majorat rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,25% pe an, de la 6,50% pe an, şi a crescut rata dobânzii la facilitatea de depozit la 5,25%, de la 4,50% pe an.

Totodată, în şedinţa de miercuri, reprezentanţii CA al BNR au decis păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Potrivit instituţiei, deciziile CA al BNR urmăresc ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, precum şi stimularea economisirii prin creşterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5 la sută ą1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile.

„În contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse. BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu”, precizează sursa citată.

La începutul acestui an dobânda cheie se situa la nivelul de 2% pe an.

sursa: Agerpres.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<