15.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Școala Gimnazială Făgețelu, renovată complet printr-un proiect de 120.000 de euro derulat de Asociația BookLand

- Advertisement -

În numai cinci luni, Școala Gimnazială Făgețelu și-a schimba complet înfățișarea după ce a beneficiat de o renovare completă în cuantum de 120.000 de euro, printr-un program derulat de Asociația BookLand și partenerii săi. Pereții au fost reparați, respectiv întăriți cu plasă, tencuiți, gletuiți, finisați și zugrăviți, atât la interior, cât și la exterior, pardoselile turnate din nou și îmbrăcate cu gresie, parchet și covor PVC, iar pe exterior eficientizați termic prin anvelopare. Curtea unității de învățământ a fost și ea pusă în valoare cu pavele și borduri trainice, iar acum copiii și profesorii sunt cei mai încântați că și școala lor a fost modernizată.

„De cum am pășit în acestă școală, mi-am pus amprenta sufletească peste niște spații lipsite de viață, iar de 5 ani, de când sunt directorul acestei școli, am reușit să facem adevărate progrese. Un înger bun mi-a adus pe aripi de iubire, Asociația BookLand și așa am reușit să continui povestea transformărilor uriașe, care au făcut din omida noastră cel mai frumos fluture. Zborul nostru va fi mai ușor de acum înainte și pentru asta, mulțumim cu recunoștință, tuturor celor care au scris, cu noi, povestea școlii noastre”, a declarat Lusiana Drăgușin, director al Școlii Gimnaziale Făgețelu.

„Școala din Făgețelu nu e o școală mică, din contră are două etaje… Pentru cei care învață aici dar și pentru următorii copii care se vor înscrie era nevoie de o schimbare! Mii de metri pătrați de pereți plângeau după reparații și zugravit, sute de metri pătrați de pardoseală aveau nevoie de “haine” noi. Nici sala de sport nu exista… Iar ca în clase să fie cald iarna și răcoare vara, clădirea trebuia izolată termic. În curte, ce să mai spunem… noroi cât cuprinde. Cu aceste nevoi am făcut cunoștință când am venit la școală… iar de atunci până acum totul e istorie!”, a subliniat și Mădălina Mocanu, director Marketing & Comunicare Asociația BookLand.

Programul prin care Școala Făgețelu a fost reabilitată este „Renovare școli în mediul rural” al Asociației BookLand, numai anul acesta fiind renovate încă 30 de unități școlare din 22 de județe.

„Prin programul de «Renovare școli în mediul rural» al asociației, sub motto-ul «Împreună CONSTRUIM oameni», în 2020 – 2021, 37 de școli din satele României au devenit locuri în care deja peste 7.000 de copii merg cu plăcere să învețe. Iar anul acesta se renovează încă 30 școli situate în 22 județe! Fără granturi europene, pur și simplu mobilizând sute de companii să contribuie cu bani, produse sau servicii (prin redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit/venit conform Legii Sponsorizării 32/1994), dar și motivând autoritățile și comunitatea locală să se implice. Astfel se vede puterea și determinarea domeniului privat în a schimba lucrurile în domeniul educației, iar asta într-un timp record și de zeci de ori mai eficient din punct de vedere costuri”, se arată într-un comunicat remis de BookLand.

Transformarea Școlii Gimnaziale Făgețelu a fost posibilă în principal datorită Primăriei Făgețelu care a susținut integral costurile de manoperă, precum și achiziția a 40% dintre materialele de construcții. Autorității locale i s-au alăturat companii care cred în tineri și într-o Românie mai bună prin educație.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți