5.9 C
Slatina
miercuri,4 decembrie,2024

Ultimele Articole

Argeșean amendat cu 2.000 de lei după ce a fost prins că transporta ilegal lemne pe un drum din Bobicești

- Advertisement -

Polițiștii din orașul Balș, în timp ce sâmbătă dimineață, în jurul orei 09:15, desfășurau activități specifice, pe Drumul Județean 444, în comuna olteană Bobicești, au oprit o autoutilitară ce transporta material lemnos, în vederea verificării documentelor de proveniență și a legalității transportului. Aceștia au constatat că transportul de lemne era ilegal, având în vedere că avea mai mulți metri cubi de gorun decât cantitatea înscrisă în aviz. Șoferul, care este un argeșean de 39 de ani, a fost amendat, pentru fapta sa, cu 2.000 de lei.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Berevoiești, județul Argeș, a transportat cu o autoutilitară cantitatea de 2,42 metri cubi de material lemos, specia gorun, respectiv cu 1,32 metri cubi mai mult decât cantitatea înscrisă în aviz. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, iar, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea fizică a cantității de 1,32 metri cubi de material lemnos, ce a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Balș”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Abaterea constatată de oamenii legii a fost sancționată în conformitate cu prevederile articolului 19 din Legea 171 din anul 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți