17.6 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Autospecială a ISU Olt, implicată într-un accident rutier la Brebeni. S-a răsturnat în afara părții carosabile

- Advertisement -

Un eveniment rutier care, din fericire, s-a soldat doar cu pagube materiale a avut loc, duminică dimineață, pe Drumul Județean 546, în comuna Brebeni. O autospecială de stingere, ce era prevăzută și cu accesorii de descarcerare, a Detașamentului de Pompieri Slatina al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt a fost implicată în accident, aceasta răsturnându-se pe marginea drumului și rupând un stâlp în timp ce se deplasa la un eveniment ce s-a produs pe același tronson de drum, între comunele Brebeni și Coteana.

Cei cinci pompieri care se aflau în mașina ISU au scăpat teferi și nevătămați în urma accidentului, unde au ajuns și echipaje de polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt pentru a face cercetări și a stabili împrejurările în care acesta s-a petrecut.

„Pe timpul deplasării la un accident rutier produs în comuna Coteana, o autospecială de stingere, prevăzută cu accesorii pentru descarcerare din cadrul Detașamentului Slatina, a fost implicată într-un eveniment rutier, pe raza comunei Brebeni. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale. Echipajul care încadra autospeciala era format din cinci pompieri. La fața locului se află echipajele de poliție, care cercetează evenimentul”, a declarat Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Sursă foto interior articol: Florin Cîrstea (Grup Facebook – Info Trafic Slatina)

Evenimentul s-a produs în jurul orei 11:30, la cercetări fiind prezenți polițiștii rutieri slătineni. Un pompier de 35 de ani, din Slatina, era la volanul autospecialei ISU, acesta nefiind sub influența băuturilor alcoolice.

„La data de 20 noiembrie, în jurul orei 11:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546, în comuna Brebeni, s-a produs un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au constatat că în eveniment a fost implicată o autospecială din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, condusă de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Slatina. În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Conducătorul autospecialei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Sursa citată a mai spus că polițiștii au întocmit actele de constatare a accidentului și au eliberat autorizația de reparație pentru autospeciala implicată în eveniment.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți