3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Peste 100 de copii instituționalizați din județul Olt, implicați în proiectul „POT și iarna, POT mereu”

- Advertisement -

Copiii de la Căsuțele de tip familial „Sfânta Elena” din  orașul Corabia sunt beneficiari ai unei tabere de creație „POT junior art camp”, ce a ajuns deja la a doua ediție, iar Asociația Tangent este cea care în 2022 a lansat „POT și iarna, POT mereu”, un proiect de educație prin cultură pentru peste 100 de copii și tineri instituționalizați din județul Olt.

Astfel, anul acesta, din luna februarie și până în luna noiembrie, Asociația Tangent a desfășurat proiectul de educație prin cultură „POT și iarna!”, parteneri fiind Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” și Primăria Municipiului Caracal, fiind co-finanțat Administraţia Fondului Cultural Naţional.

„Axat pe mijloace artistice interdisciplinare, proiectul a avut ca scop combaterea fenomenului de excluziune socială și a dificultăților corelate cu trauma abandonului și diverse forme de abuz cu care se confruntă copiii și tinerii instituționalizați din România”, au spus reprezentanții DGASPC Olt.

Ce activități culturale și educaționale s-au derulat în cele zece luni de implementare a proiectului

Între 21 și 24 februarie 2022, a avut loc workshopul online Arta ca formă de incluziune socială, la care au participat peste 30 de tineri artiști și pedagogi din domenii conexe. Scopul acestei serii de întâlniri online a fost de a facilita accesul la informație aplicată din psihologie și pedagogie artistică unor persoane interesate să desfășoare activități creative cu copii și tineri din grupuri sociale vulnerabile.

Workshopul i-a avut ca invitați și coordonatori pe Florentina Niculescu, psiholog clinician și psihoterapeut, specializată în lucrul cu trauma și relațiile abuzive, violența în familie, abuzurile fizice și sexuale, lector universitar doctor Andreea Jicman, profesor la catedra  de Master Pedagogie Teatrală al UNATC „I.L. Caragiale”, profesor în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, membră în echipa de management a proiectului de educație teatrală UNATC Junior și membră a diverselor proiecte culturale pentru copii și tineri din medii defavorizate, iar în ultimă instanță, la workshop au susținut prezentări și coordonatorii atelierelor de dans, teatru, muzică și pictură de la POT junior art camp.

Din rândul participanților la workshopul Arta ca formă de incluziune socială au fost aleși 28 de tineri artiști și pedagogi pentru a realiza principala activitate a proiectului „POT și iarna!” – 6 ART WEEKS.

Între 12 martie și 17 aprilie 2022, timp de șase weekenduri consecutive, echipa de traineri a coordonat șase ateliere creative de teatru, dans, muzică, pictură, povești și ecologie pentru 120 de copii și tineri de la Casele de tip familial din Slatina, Caracal, Balș și Corabia.

După atelierele creative din primăvară, echipa editorială a proiectului a realizat și o revistă: POT art therapy journal, care cuprinde interviuri cu diverși specialiști  precum Alexandra Cucu, psihoterapeut centrat pe persoană, dans-terapeut și terapeut craniosacral sau Rădița Piroșca, directorul general al DGASPC Olt.

„POT art therapy journal prezintă detaliat, din perspective multiple, impactul educației non-formale și al art-terapiei asupra copiilor și tinerilor instituționalizați din județul Olt, conținând inclusiv o amplă analiză cu date statistice realizată în baza unor chestionare de tipul Înainte/După”, se mai arată în comunicatul remis de DGASPC Olt.

Ultima activitate a proiectului „POT și iarna!” a fost conferința Pedagogii alternative pentru copii și tineri instituționalizați care a avut loc pe 29 octombrie 2022, la sediul CINETic, în cadrul ei fiind lansată și revista POT art therapy journal.

„De multe ori, proiectele culturale și educaționale dedicate grupurilor sociale vulnerabile rămân în interiorul contextelor în care se desfășoară, fără ca publicul larg să aibă acces la rezultatele și beneficiile lor. Prin această conferință, ne-am propus să facem cunoscute metode și practici ale art-terapiei și pedagogiilor alternative ce contribuie la dezvoltarea psiho-emoțională a copiilor și tinerilor instituționalizați, având ca studiu de caz atât atelierele creative derulate sub egida proiectului «POT și iarna!», cât și alte activități pe care asociația noastră le-a implementat cu succes, din 2020, în parteneriat cu DGASPC Olt”, a declarat Edda Coza, președinte Asociația Tangent, citat de reprezentanții Direcției de Protecție a Copilului Olt

„POT și iarna!” este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți